Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Evoluţia economică a României în ascensiune
În comparaţie cu anul 2000, România înregistrează o evoluţie importantă de creştere economică privită retrospectiv pe termen lung. Astfel conform noului indice ESCAPE al PwC, care arată că România era pe poziţia 37, în 2000, iar până în 2012 a crescut cu 13 locuri, până la locul 24. Reamintim că Noul Indicele ESCAPE al PwC este un instrument…
-
Lege privind limitarea tranzacţiilor în numerar şi reducerea comisioanelor bancare
Premierul, Victor Ponta, a declarat că în şedinţa Guvernului din săptămâna viitoare va fi aprobat proiectul de lege privind limitarea tranzacţiilor în numerar şi reducerea comisioanelor bancare. De asemenea, el a precizat că tranzacţiile în numerar vor fi limitate concomitent cu reducerea comisioanelor bancare, dar nu prin ordonanţă, ci prin lege, iar băncile, care „au…
-
Reglementări contabile conforme cu directivele europene
Noutăţi legislative: Printre ultimele legi, acte normative care conţin modificări şi completări privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, se numără Ordinul nr. 2.067/2013 şi Ordinul nr. 1.898/2013. Astfel, Ordinul nr. 2.067/2013 face anumite precizări referitoare la tratamentul contabil al certificatelor verzi, la contabilizarea operaţiunilor privind conectarea utilizatorilor la reţelele de utilităţi, clarificări referitoare…
-
Rata dobânzii de politică monetară – redusă
Potrivit unui comunicat al B.N.R., ca urmare a analizei celor mai recente date macroeconomice se evidenţiază accentuarea dezinflaţiei. Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 1,55 la sută în luna decembrie 2013 faţă de 1,83 la sută în luna precedentă. În acelaşi timp, rata medie anuală a inflaţiei a scăzut la 4,0 la…
-
Liberalizarea pieţei gazelor pentru consumatorii industriali
Potrivit declaraţiilor şefei misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, România şi-a respectat angajamentele în privinţa dereglementării. Astfel, pentru energie electrică, piaţa a fost deja dereglementată pentru consumatorii noncasnici la 1 ianuarie, aşa cum era planificat, iar la gaze, dereglementarea va fi atinsă în iulie. Potrivit calendarelor agreate de Guvern şi FMI în 2012, piaţa de…
-
Raport privind evoluţia preţurilor producţiei industriale
Potrivit datelor oferite de Oficiul European de Statistică, în luna decembrie 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, preţurile producţiei industriale au scăzut cu circa 0,8% în zona euro şi cu 0,6% în UE. Cea mai mare rată a creşterilor în ritm anual a preţurilor producţiei industriale în UE s-a înregistrat în Estonia (7,2%), urmată…
-
Diminuarea obligaţiilor lunare de plată
Guvernul estimează că, în 2014, schema de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români, iar băncile ar putea reduce ratele la credite cu până la 4 miliarde de lei. Premierul Victor Ponta a precizat că această măsură este agreată…
-
Reducerea dobânzilor la lei, atât la depozite cât şi la credite
Banca Naţională a României (BNR) a declarat că în luna decembrie 2013, dobânzile în lei aplicate de băncile comerciale atât la depozite cât şi la credite au scăzut faţă de începutul anului trecut dar şi de luna anterioară. La depozitele aflate în sold, dobânzile, conform datelor din contabilitate, s-au redus cu 0,2 puncte procentuale, ajungând la o…
-
Încurajarea dezvoltării IMM-urilor
Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii a fost aprobat prin O.U.G. nr. 92/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 631 din 11 octombrie 2013. Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat, pentru creditele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii,…
Got any book recommendations?