Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Astra Asigurări – companie solidă şi de încredere

    Firma Astra Asigurări rămâne o companie solidă în care clienţii şi partenerii se pot încrede. Potrivit noutăţilor contabile ale companiei, solvabilitatea şi lichiditatea companiei vor depăşi de peste două ori minimele impuse de lege, iar capitalul social se va apropia de 100 milioane de euro. Astfel, Astra va încheia în anul 2013 cu active totale…

  • Te încadrezi în programul RATA TA LA JUMĂTATE?

    Guvernul a lansat programul Rata la Jumătate, având ca obiectiv stimularea consumului. Pentru a intra în programul Rata la Jumătate, debitorii trebuie să aibă la data reeşalonăriii creditului un venit net lunar sub 1.600 lei. O altă condiţie este ca împrumutul sa nu fie neperformant. Programul Rata la Jumătate este opţional, iar statul nu obligă…

  • În ce domenii sunt binevenite investiţiile în România?

    Preşedintele Traian Băsescu invită oamenii de afaceri turci să investească în turismul balnear din România, menţionând că ţara are resurse formidabile. De asemenea, el susţine că investiţiile în turismul balnear asigură un profit garantat. Totodată, se pot face investiţii şi în infrastructură, în domeniul energiei, dar şi în industria alimentară. Şeful statului a subliniat că…

  • Majorarea preţului la carburanţi

    Începând cu 1 aprilie 2014, Guvernul va introduce o nouă acciză de 7 eurocenţi pe litru pentru carburanţi. Potrivit datelor din contabilitatea Rompetrol, se prognozează o majorare a preţului la carburanţi cu 40 de bani pe litru. Acest fapt ar putea contribui la reducerea consumului de benzină şi motorină.

  • Consumul de gaze la nivel naţional

    Potrivit datelor Transgaz, la 31 ianuarie consumul de gaze la nivel naţional a atins cel mai mare nivel din ultimii doi ani, respectiv 67 de milioane de metru cubi, ceea ce înseamnă cu 35% mai mult decât într-o zi normală de iarnă. Datele Eurostat arată că România este ţara în care preţul gazului metan comercializat…

  • Măsura privind creditul fiscal, opţională

    Potrivit declaraţiilor ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, măsura privind creditul fiscal este o măsură de creştere economică şi de stimulare a cererii interne şi este opţională. „Este o măsură de stimulare a cererii interne, o măsură de care economia are nevoie ca să crească mai puternic. De ea beneficiază toţi cetăţenii, chiar dacă se adresează celor…

  • Declaraţii fiscale cu termenul – limită 10 februarie 2014

    Până la data de 10 februarie 2014 contribuabilii sunt obligaţi să depună următoarele declaraţii fiscale: – Formular 010 – Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, care trebuie depusă de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depaşirii plafonului legal de…

  • Modificări la Ordinul privind procedura rambursării TVA din state membre ale UE

    În Monitorul Oficial 68/2014 a fost dat publicării Ordinul A.N.A.F. nr. 59/2014 pentru modificarea Ordinului A.N.A.F. nr. 3/2010 pentru aprobarea Procedurii de primire a cererilor de rambursare a TVA achitate de către persoanele impozabile stabilite în România pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru al Uniunii Europene. Potrivit actul normativ publicat,…

  • Tichete de masă în format electronic

    Începând din data de 13 februarie 2014, salariaţii vor primi tichete de masă în format electronic, în cazul în care angajatorii lor vor opta pentru această opțiune. Potrivit Legii nr. 291/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 142/1998 referitoare la acordarea tichetelor de masă, publicată în Monitorul Oficial nr. 701 din 15 noiembrie 2013, tichetele…

  • Amenzi mai mici pentru transportatorii rutieri

    Executivul a anunţat că amenzile contravenţionale prevăzute de H.G. nr. 69/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 114 din 14 februarie 2012, au fost reduse, pe diversele categorii de contravenţii, în medie cu 50%. Printre încălcările transportatorilor rutieri, considerate foarte grave, amenzile cărora au fost reduse de Guvern în medie cu 50% sunt: lipsa licenţei, folosirea…

Got any book recommendations?