Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
ANAF în continuare în subordinea Ministerului de Finanţe
Premierul Victor Ponta a anunţat, că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANF) va rămâne în subordinea Ministerului de Finanțe. Coordonarea activităţii de evaziune fiscală va fi nu doar prin ANAF, dar și prin restul instituțiilor. ANAF e la Ministerul de Finanţe şi nu pleacă în altă parte. Facem o altă structură din cadrul ANAF, cum…
-
Instituţiile publice au restricţii la achiziţionarea autoturismelor
Senatul a a decis prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, interzicerea achiziţionării autoturismelor cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm cubi şi al căror preţ este mai mare de 18.000 euro cu TVA inclus de către autorităţile şi instituţiile publice. De asemenea, de aceeaşi interdicţie vor fi afectate şi societăţile naţionale, companiile naţionale, societăţile comerciale…
-
Ce prevede forma finală a taxei auto?
Ministerul Mediului a emis forma finală a proiectului de lege al noului timbru de mediu, care va fi trimis Parlamentului. Faţa de forma de acum o lună, apar modificări importante. Conform legii trimise în Parlament, forma finală a noului timbru de mediu implică valori diferite în funcţie de tipul carburantului utilizat, benzină sau motorină, pentru…
-
S-au modificat regulile privind operaţiunile scutite de TVA
În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 90/12.02.2013, a fost publicat Ordinul viceprim-ministrului, ministrului Finanţelor Publice nr. 140/2013 pentru modificarea Normelor privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adaugată (TVA) prevăzute la art. 143 alin.(1) lit. j), j1, k), l) şi m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si la art. X si X1 din…
-
Şeherezada şi noutăţile Codului Fiscal (4)
Şefu’… cuvântul magic ce ne provoacă fiori, uneori de bine, alteori de rău, omul ce ne conduce ca echipă către scopul final, într-un mod uneori plăcut alteori mai puţin agreabil, însă întotdeauna cu profesionalism … vorba lui Alexandru Andrieş „Nimeni nu-i aşa perfect ca şefu’ / Şi simpatic şi deştept… ce om !/ Tandru însă…
-
Transelectrica înregistrează un profit de patru ori sub cel din 2011
Potrivit informaţiilor financiare preliminate întocmite conform standardelor IFRS, Transelectrica (TEL) a avut în 2012 un profit de 27 milioane lei (6 milioane euro), de peste 4 ori sub câştigul din precedentul exerciţiu financiar, de aproape 114 milioane lei. Veniturile companiei naţionale de transport a energiei electrice au scăzut anul trecut cu 13,4%, la 2,71 miliarde lei (608,6…
-
Declaraţia 400. Termen de depunere: 28 februarie
Declaraţia 400 se depune de către plătitorii de venituri din economii obţinute din România de persoanele fizice rezidente în state membre ale Uniunii Europene, ţări terţe şi teritorii dependente sau asociate. Declaraţia se depune la organul fiscal la care plătitorul de venit este înregistrat în evidenţa fiscală. În situaţia în care plătitorul de venit deţine…
-
Regenerabilele ar scumpi factura la energie cu numai 2 euro/MWh
În 2013, factura la energia electrică ar putea creşte cu 12 euro pentru fiecare Megawatt/oră, scumpirea fiind pusă pe seama energiei alternative, când, de fapt, regenerabilele n-ar duce decât la un tarif mai scump cu numai 2 euro/MWh. Însă expertul în energie Jean Costantinescu, fondator şi fost director general al Transelectrica şi al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,…
-
Cât constituie fondurile aşteptate de la UE?
România ar putea accesa aproape 40 miliarde de euro de la UE în următorii șapte ani. Vestea bună referitor la bugetul Uniunii Europene pentru 2014 – 2020 și partea care revine României este cea legată de plățile directe în agricultură. Astfel, după ce în 2007 – 2013 România a primit 5,6 miliarde euro sub formă de…
Got any book recommendations?