Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Modelul, conţinutul formularului 307 – aprobare

    Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost publicat spre dezbatere publică Proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (307) „Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea /corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată“. Potrivit proiectului a fost aprobat modelul şi conţinutul formularului (307) „Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea…

  • Firmele ce nu depun facturile pentru decontarea lucrărilor pentru protecţia mediului – sancţionate

    Firmele implicate la nivel naţional în execuţia unor lucrări prevăzute în proiectele finanţate prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, au fost prevenite de Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, că vor fi sancţionate în cazul în care nu depun facturile pentru decontarea lucrărilor pentru protecţia mediului. Astfel Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice ar trebui să deconteze, lunar,…

  • AFM a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice în programul ‘Rabla’

    Potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu, termenul de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice în vederea participării la Programul ‘Rabla’ va fi prelungit până la 30 septembrie 2013. Până în prezent persoanele juridice şi instituţiile publice interesate de a participa la programul ‘Rabla’ au depus 820 de dosare.…

  • Proiect de ordin pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (311)

    Potrivit art. 156^3 alin. (10) din Codul fiscal, persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul fiscal trebuie să depună o declaraţie privind taxa colectată care trebuie plătită pentru operaţiunile efectuate în perioada în care nu au…

  • Cel mai mare plafon pentru creditele în lei, oferit pentru BCR

    Banca Comercială Română a primit cel mai mare plafon pentru creditele Prima Casă din noua etapă a programului guvernamental, de 220 milioane lei, din care 70 milioane lei sunt pentru achiziţia de locuinţe construite de ANL, finanţările fiind acordate doar în moneda naţională. BRD, a doua bancă de pe piaţa bancară în funcţie de active,…

  • Despăgubirile acordate deţinătorilor de imobile aflate pe tronsoane de drumuri naţionale – modificate

    Suma prevăzută pentru despăgubirile acordate proprietarilor deţinători de imobile aflate pe o serie de tronsoane de drumuri naţionale a fost suplimentată de Guvernul cu 376.000 de lei.  Suma suplimentată se referă la coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică ‘Varianta de ocolire a Municipiului Braşov Tronson I – DN1 – DN 11 şi Tronson III – DN…

  • Industria metalurgică solicită facilităţi fiscale

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, companiile metalurgice au solicitat Ministerului Economiei scăderea impozitului pe profitul reinvestit, aplicarea impozitului diferenţiat pentru profitul realizat din export, acordarea de facilităţi la taxele de racordare la utilităţi şi infrastructură până la recuperarea integrală a investiţiilor specifice. Astfel, reprezentanţii celor mai mari combinate din România au cerut Guvernului să reducă ajutorul…

  • În octombrie va fi inaugurată cea mai mare staţie de reproducere a sturionilor sălbatici

    România va inaugura în luna octombrie a anului 2013, cea mai mare staţie de reproducere a sturionilor sălbatici din Uniunea Europeană. Investiţiile în staţia de reproducere a sturionilor situată în judeţul Călăraşi au început în urmă cu aproape zece ani, capacitatea acesteia urmând să crească până la 500.000 de puieţi. În luna octombrie, staţia modernizată…

  • Rezerva în valută a MFP de 6 miliarde euro acoperă necesarul de finanţare pe 5 luni

    Potrivit declaraţiilor ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea, rezerva în valută la dispoziţia Ministerului Finanţelor Publice se situează în prezent la 6 miliarde de euro şi acoperă necesarul de finanţare pe aproape cinci luni. „Rezerva constituită este, în momentul de faţă, foarte conservatoare, de şase miliarde de euro şi acoperă necesarul de finanţare pe aproximativ cinci luni.…

  • Obligaţia de a anunţa în termen de o zi ocuparea locurilor de muncă vacante

    Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a menţionat că conform noilor prevederi introduse în legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, din 22 octombrie 2013, angajatorii vor avea obligaţia de a anunţa în termen de o zi ocuparea locurilor de muncă vacante comunicate. Astfel din 22 octombrie 2013 va intra în vigoare…

Got any book recommendations?