Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Măsuri pentru implementarea unei abordări fiscale unitare şi diminuării evaziunii fiscale

    Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, introducerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul veniturilor obţinute din chirii de persoanele fizice, este o măsură ce are în vedere lărgirea bazei de contribuţie, reprezentând un prim pas în vederea implementarii unei abordări fiscale unitare, astfel încât contribuţiile pentru sănătate să fie plătite de către persoanele care obţin venituri…

  • Majorarea taxelor la facultăţile din România

    Potrivit Asociaţiei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti, finanţarea slabă a educaţiei obligă universităţile să crească taxele de studiu şi de cămin. În urma analizei situaţiei din cadrul a 23 de universităţi din ţară , ANOSR a constatat că în 17 dintre acestea au crescut taxele de studiu sau au existat discuţii în acest sens la nivelul…

  • Consumul de energie electrică în 2013

    Conform declaraţiilor ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, cel mai mare consum de energie electrică în 2013, în România, a fost înregistrat la începutul săptămânii trecute – 7.300 MW. Producţia de energie electrică a scăzut cu 6% (2,116 miliarde KWh) în primele şapte luni din 2013 faţă de perioada similară a anului trecut, iar consumul de energie…

  • Scutire la plata impozitului pe venit pentru programatori

    Începând cu data de 10 septembrie 2013, odată  cu publicarea Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1479 din 02 septembrie 2013 angajaţii operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), precum…

  • Creşterea exporturilor de grâu din România

    Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, România a exportat, în primul semestru din acest an, 1,151 milioane de tone de grâu, în creştere de 1,6 ori faţă de aceeaşi perioadă din 2012, când exporturile au totalizat 711.605 tone. În prima jumătate a anului 2012 au fost importate 87.634 tone de grâu şi…

  • Reducerea TVA la pâine va genera diminuarea evaziunii fiscale

    Ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, a declarat că impactul negativ determinat de reducerea taxei pe valoarea adăugată la produsele de panificaţie, de la 24 la 9%, asupra bugetului de stat va fi mult mai mic decât cel estimat iniţial. Potrivit lui Daniel Chiţoiu, măsura adoptată de la 1 septembrie va avea ca efect diminuarea evaziunii…

  • 30 septembrie 2013 – termenul limită pentru depunerea formularului 318

    Vă reamintim că data de 30 septembrie 2013 este termenul limită pentru depunerea formularului 318 “Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile stabilite în România”. Cererea de rambursare se depune de către persoanele impozabile stabilite în România, pentru rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate de acestea pentru bunurile mobile care le-au fost…

  • Poziţia de lider european la producţia de floarea-soarelui

    În toamna anului 2013 producătorii agricoli locali au reuşit să strângă 1,9 milioane de tone de floarea-soarelui, în creştere cu 60% faţă de sezonul anterior, cantitatea fiind cea mai mare dintre toate economiile din Uniunea Europeană. Astfel România a ajuns pentru prima dată pe locul întâi la producţia de floarea-soarelui în UE. Condiţiile meteo favorabile din acest an au…

  • Tranzacţiile pe piaţa angro de energie şi gaze vor fi înscrise într-un registru european

    Participanţii la pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale trebuie să se înscrie într-un registru la nivel naţional şi european, prin care transmit informaţii despre toate tranzacţiile efectuate, conform ultimului regulament european din domeniu, menţionează un document publicat pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). ‘Prin participant la piaţă înţelegem orice…

  • Autorizaţii de înfiinţare pentru 12 noi proiecte fotovoltaice – aprobare

    Autorizaţii de înfiinţare pentru 12 noi proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice au fost aprobate de Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Pe lîngă aceasta au primit acreditare pentru a beneficia de certificate verzi un proiect fotovoltaic şi unul de producere a energiei eoliene. Un alt proiect, iniţiat de…

Got any book recommendations?