Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Leul – cea mai performantă monedă din UE
Potrivit unui studiu realizat de o casă de brokeraj internaţională, la sfârşitul primelor zece luni ale acestui an leul se consideră a fi cea mai performantă monedă din Uniunea Europeană, fiind unica valută care înregistrează o creştere în faţa euro comparativ cu cotaţia din ianuarie. La finele lui octombrie, leul a înregistrat o creştere de…
-
Profituri mai mici la hotelurile din România
Conform unui studiu realizat de Federaţia Industriei Hoteliere din România, gradul de ocupare a hotelurilor din România la începutul anului curent era de 28%, faţă de 35% în 2008. De asemenea, tariful mediu s-a micşorat cu 15%, iar profitabilitatea a scăzut cu peste 19%. Din 2008, numărul hotelurilor a crescut de la 1.111 la 1.400…
-
Şi în 2014 companiile de stat vor trebui să dea la buget 85% din profit
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat că şi în 2014 companiile de stat vor trebui să dea la buget 85% din profit. Reamintim că în 2010 Guvernul a decis ca firmele de stat şi regiile autonome să transfere la bugetul de stat echivalentul a 90% din profit, dar în 2011 cota a fost redusă la 85%. Executivul…
-
Propuneri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi relansarea creşterii economice
Reprezentanţii Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) şi ai Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) s-au întâlnit, cu premierul Victor Ponta, vicepremierul Daniel Chiţoiu şi mai mulţi miniştri, şi au discutat şi înaintat un set de propuneri privind îmbunătăţirea mediului de afaceri şi relansarea creşterii economice. Preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu,…
-
Valoarea minimă a certificatelor interimare de plată în programele POS Transport şi POS Mediu
Potrivit declaraţiilor ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, beneficiarii proiectelor implementate în cadrul POS Mediu şi POS Transport vor putea solicita mai repede fondurile europene pentru lucrările executate, cu condiţia ca valoarea facturilor prezentate să fie de minimum 150.000 de euro. „Am adoptat această măsura pentru a elimina blocajele administrative apărute în asigurarea resurselor necesare pentru…
-
Informaţii obligatorii pe care trebuie să le conţină facturile
Codul Fiscal prevede că informaţiile pe care trebuie să le conţină în mod obligatoriu facturile sunt: numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic; data emiterii facturii; data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în masura în care această data…
-
800 milioane de euro vor fi alocaţi proiectelor pe fonduri europene vizând societatea informaţională
Potrivit declaraţiilor secretarului de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI), Bebe-Viorel Ionică, proiectelor finanţate din fonduri europene, care vizează tehnologia informaţiei şi comunicaţiile (TIC), respectiv, societatea informaţională, le vor fi alocate circa 800 milioane de euro în viitorul exerciţiu financiar. „Fondurile europene care vor alocate în viitorul exerciţiu financiar, respectiv în perioada 2014 –…
-
De la 1 noiembrie se pune lacătul pe Garda Financiară
Se pune lacătul pe Garda Financiară. De astăzi, 1 noiembrie, instituţiile judeţene dispar, iar atribuţiile lor vor fi preluate de noile structuri antifraudă. Doar comisarii Gărzii Financiare care vor trece de examene, vor putea ocupa un post în cadrul Direcţiilor Regionale Antifraudă Fiscală. ANAF a scos la concurs peste 1.100 de posturi, doar că examenele…
-
România va trebui să plătească CE peste 1 mlrd. de euro pentru deficienţe în sistem
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a afirmat că „România va trebui să achite CE, pentru deficienţe în sistem, peste un miliard de euro”, datoria „imensă” fiind preluată de către bugetul de stat şi apărând, automat, la deficit în raportul FMI. „România va trebui să plătească Comisiei Europene, pentru deficienţe în sistem din anii 2009-2011, peste…
Got any book recommendations?