Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
De la 1 ianuarie 2014 se vor majora accizele pentru carburanţi
Conform Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2014 şi perspectiva acesteia pe anii 2015 – 2017 publicat de Ministerului Finanţelor Publice, de la 1 ianuarie 2014 accizele la benzină se vor majora cu 19,6%, iar cele pentru motorină vor fi mai mari cu 20,9%. Astfel, acciza pentru benzină va creşte de la 467 euro/tonă la…
-
Producţia industrială în România a crescut
România se situează pe locul II în Uniunea Europeană la creşterea producţiei industriale, în luna septembrie. Conform unor statistici, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Irlanda (2,9%), România (2,4%), Ungaria (1,8%) si Polonia (1,4%), iar cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Portugalia (minus 11,2%), Luxemburg (minus 4,1%), Croaţia (minus 3,3%) şi…
-
Finalizarea datelor care ţin de construcţia bugetului şi de descentralizare
Premierul Victor Ponta a afirmat, la Palatul Victoria, că au fost finisate datele de contabilitate ţinând de construcţia bugetului şi de descentralizare. „L-am sunat şi pe Crin Antonescu, ca să fiu sigur că avem acordul final referitor şi la susţinerea politică a celor două documente esenţiale, bugetul pe 2014 şi legea descentralizării. Joi, până la…
-
Cât „te costă” insolvenţa clientului tau?
Din cauza creditelor acordate companiilor care au intrat în insolvenţă în primele nouă luni din 2013, băncile au pierdut 5,2 miliarde lei. Insolvenţele companiilor, din primele nouă luni ale acestui an, au condus la pierderea a 77.000 locuri de muncă, mai puţin cu 1,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2012 şi cu 53% mai mult…
-
Repatrierile în străinătate de profituri şi dividende au crescut
Balanţa veniturilor a fost afectată puternic de ieşiri, la fel ca şi în anul 2012. Repatrierile în străinătate de profituri şi dividende au totalizat aproape 860 milioane de euro în septembrie şi au influenţat negativ contul curent al balanţei de plăţi, deficitul ajungând la 595 mil. euro. Contribuţia cea mai mare continuă să o aibă…
-
Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014
Proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 arată că cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat au fost preconizate la 52.001,1 milioane lei, din care 51.888,7 milioane lei pentru sistemul public de pensii (99,8%) şi 112,4 milioane lei pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale…
-
15 decembrie 2013 – termen limită de plată
Prin publicarea în Monitorul Oficial a OUG nr. 8/2013, pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, a fost revizuit, începând cu data de 01 februarie a.c, sistemul de impozitare pentru anumite categorii de venituri agricole. Astfel, conform noutăţilor legislative din domeniul fiscal, veniturile din activităţi agricole cuprind veniturile obţinute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate…
-
Cheltuieli de 2,87 miliarde lei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare în 2012
Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în 2012, România a cheltuit 2,872 miliarde lei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, sector în care îşi desfăşurau activitatea 42.674 de salariaţi. Astfel cheltuite pentru activitatea de cercetare-dezvoltare în cele patru sectoare de performanţă au fost de 2,872 miliarde lei, din care 2,355 miliarde lei cheltuieli curente, respectiv 82%, şi…
-
Cat de uriaşă e datoria externă a românilor?
Datoria externă a României va ajunge în scurt timp la 100 de miliarde de euro. Această sumă este de două ori mai mare faţă de bugetul României prevăzut pentru anul viiitor. Potrivit unu studiu, întreruperea activităţii a 111.000 de firme în primele nouă luni ai anului curent, cu afaceri totale anul trecut de 43,5 miliarde…
-
Rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune în creştere
În octombrie rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 24,56%, faţă de 21,17% în septembrie, ceea ce reprezintă o creştere cu 3,39%. De asemenea a crescut şi plăţile intermediare de la Comisia Europeană care erau de 4,71 miliarde de euro în octombrie, faţă de 4,06 miliarde de euro, în septembrie. În ceea ce…
Got any book recommendations?