Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Precizări ANAF cu privire la evoluția numărului de contribuabili!
În perioada 2003-2022, numărul de contribuabili administrați de către DGAMC a fost modificat de 16 ori, de exemplu, la înființare existau 446 de contribuabili încadrați în această categorie iar, în prezent, numărul acestora depășește 3200 de contribuabili. Criteriile de selecție care au stat la baza întocmirii listelor marilor contribuabili au fost obiective și au avut…
-
BNR. Lansarea proiectului Antreprenoriat de TOP
În data de 11 octombrie 2023, Banca Națională a României, în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor, Asociația Societăților Financiare din România, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Academia de Studii Economice din București, Asociația Română de Fintech și Institutul Bancar Român, a…
-
FIDELIS 2023: Donatorii-investitori au salvat anul acesta peste 10.000 vieți
Cea de-a treia ediție a programului de titluri de stat FIDELIS din 2023, desfășurată de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu Morning Glory și Rock FM, a adus un număr record de donatori-investitori, depășind edițiile precedente.
-
Reglementări contabile. Funcţiunea contului 149!
Ordinul nr. 2649/2023 prevede modificarea şi completarea unor reglementări contabile. Se prevede că, cu ajutorul contului 149 se ţine evidenţa pierderilor legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii, inclusiv a pierderilor rezultate din reorganizări şi care sunt determinate de anularea titlurilor deţinute.
-
BNR menține rata dobânzii de politică monetară!
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de ieri a hotărât următoarele:
-
BNR. Rezervele internaţionale – septembrie 2023
BNR anunță că la 30 septembrie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 59.238 milioane euro, față de 53.901 milioane euro la 31 august 2023.
-
Ghid privind recuperarea TVA achitată în alt stat membru al Uniunii Europene
ANAF a publicat ghidul privind recuperarea TVA achitată în alt stat membru al Uniunii Europene. Persoanele impozabile stabilite în România, care au efectuat importuri și achiziții de bunuri/servicii în alt stat membru al Uniunii Europene – pot beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitată în acel stat, prin completarea și depunerea formularului 318 „Cerere…
-
Celebrăm 20 de ani de la adoptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial
Circulara nr. 43/2023 prevede lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 20 de ani de la adoptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Aversul monedei prezintă modele de cusături tradiţionale româneşti, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEl” şi anul de emisiune „2023”.
Got any book recommendations?