Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Termenele privind organizarea operaţiunilor de rambursare a TVA – decalate

    Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, termenele privind organizarea operaţiunilor de rambursare a TVA din luna ianuarie 2014 au fost decalate. Selecţia naţională aferentă lunii ianuarie 2014 va fi realizată până la data de 17 ianuarie 2014 şi cuprinde deconturile cu opţiune de rambursare. Potrivit portalului juridic al Agenţiei Naţionale de Administrare…

  • Noi împrumuturi de pe pieţele externe

    Potrivit ultimelor ştiri fiscale, în Monitorul Oficial nr 26 din 14 ianuarie a fost dat publicării Ordinul nr. 15/2014 privind aprobarea efectuării unei tranzacţii pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat, pe termen mediu, „Medium Term Notes”, printr-o emisiune de obligaţiuni denominate în USD, în sumă de maximum…

  • Cea mai mare reuşită a României în 2013

    Datorită unei producţii agricole extrem de bune şi a reducerii TVA la produsele de panificaţie, începând cu luna septembrie (de la 24% la 9%), inflaţia în România a atins cifra de 1,55% în decembrie 2013, adică a realizat obiectivul monetar principal propus de BNR (de 1,5 – 3,5 %), reprezentând valoarea minimă din ultimii 24…

  • Modificări aduse de O.U.G. nr. 102/2013 Codului fiscal

    Actul normativ O.U.G. nr. 102/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 703 din 15 ianuarie 2013, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2014, prevede modificări la articolul 57 privind determinarea impozitul pe venit lunar şi la articolul 84 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aceste modificări constau în următoarele: determinarea impozitului pe venit se realizează la locul unde se află funcţia de…

  • Programul „Prima Casă”

    Potrivit H.G. nr. 5/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2014, beneficiarii programului „Prima Casă”, vor avea la dispoziţie în 2014 un plafon al garanţiilor în valoare de 1.200 milioane lei. În anul 2014 se pot emite garanţii cu încadrarea în limita diferenţei rămase nealocată şi/sau neutilizată din plafonul alocat pentru anul…

  • Ce valoare are punctul de pensie în 2014?

    Conform unui document publicat de Casa Naţională de Pensii Publice, valoarea punctului de pensie a crescut cu aproape 30 de lei de la începutul acestui an. Astfel, valoarea unui punct de pensie în 2014 este de 790,7 lei. În 2013 valoarea unui punct de pensie a constituit 762,1 lei, arată datele din contabilitate. De asemenea, Casa Naţională de Pensii…

  • Acciza majorată la carburanţi s-ar putea aplica din aprilie

    Potrivit anunţului premierului Victor Ponta, acciza majorată la carburanţi se va aplica de la 1 aprilie. Amânarea acestei creşteri ar putea obliga Guvernul să renunţe la alte măsuri fiscale, precum scăderea CAS. „Cred că e o soluţie care afectează pe destul de puţini oameni şi pe care o putem folosi pentru a face bine în sănătate, educaţie, autostrăzi”,…

  • Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2014

    La 1 ianuarie 2014, potrivit modificărilor aduse Codului fiscal prin OUG nr. 102/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 703/2013, se schimbă condiţiile de încadrare a firmelor în categoria microîntreprinderilor. Prin urmare, din 2014 firmele care realizează venituri din consultanţă şi management vor fi încadrate în categoria microîntreprinderilor, adică vor achita impozit pe venitul microîntreprinderilor de 3%, cu condiţia ca aceste…

  • Consumul resurselor energetice în anul 2013

    I. Import Conform datelor prezentate de către Institutul Naţional de Statistică (INS), România, în perioada ianuarie 2013 – noiembrie 2013, a importat 1,068 milioane de tone echivalent petrol (tep), ceea ce constituie jumătate din cantitatea de gaze importată în aceiaşi perioadă a anului 2012. De asemenea, importul resurselor de energie primară, a scăzut cu 15,7…

  • Calendarul obligaţiilor fiscale pentru luna ianuarie

    Conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003, în luna ianuarie, contribuabilii sunt obligaţi să achite impozite şi contribuţii, precum şi să îndeplinească un şir de declaraţii: I. Până la 10 ianuarie: 1. Formularul 010 „Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi…

Got any book recommendations?