Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Obiective atinse de ministrul demisionar Mariana Câmpeanu

    Potrivit unui comunicat publicat pe portalul juridic al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la încheierea mandatului, ministrul demisionar Mariana Câmpeanu a făcut un scurt bilanț al activității sale, prezentând principalele direcții de acțiune și obiective atinse în perioada mai 2012 – februarie 2014. O parte dintre obiectivele atinse de fostul ministru sunt:…

  • Dezbateri pe fonul legislaţiei privind energia regenerabilă

    Preşedintele Traian Băsescu a trimis în data de 26 februarie 2014, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Prin intermediul acestei sesizări, șeful statului, explică că respectiva lege…

  • Situaţia sistemului sanitar naţional

    În urma unei analize efectuate în sistemul sanitar naţional, preşedintele demisionar al CNAS, Cristian Buşoi, a declarat că bugetul sănătăţii a crescut constant în ultimii ani, însă nevoile în sistemul sanitar sunt departe de a fi acoperite. Buşoi a mai afirmat că accesul la medicamente al populaţiei a crescut mult faţă de acum zece ani…

  • Reducerea comisioanelor interbancare la plăţile cu cardul

    După ce reprezentanţii mediului de business şi procesatorilor de plăţi au solicitat în cadrul unei dezbateri la Finanţe să fie reanalizate nivelurile comisioanelor sau chiar amânarea proiectului, guvernul ar putea reduce în două trepte comisioanele interbancare la plăţile cu cardul la comercianţi. Astfel, elaborarea un proiect de ordonanţă de urgenţă prevede limitarea comisioanelor interbancare pe…

  • Veşti proaste în industrie: preţul poluării s-ar putea dubla până la finele anului

    De la mijlocul lunii martie 2014, poluarea va deveni mai scumpă în Europa, când va intra în vigoare o măsură a Comisiei Europene în scopul „salvării“ pieţei de carbon. Astfel, în aşteptarea deciziei, preţul certificatelor de emisii s-a majorat de la 5 la 7 euro pe unitate în mai puţin de o lună, iar jucătorii de…

  • Guvernul nu va introduce nici taxa de solidaritate, nici impozitul diferenţiat

    Premierul Victor Ponta a declarat că, în acest an, Guvernul nu va introduce nici taxa de solidaritate pe veniturile mari şi nici cotele diferenţiate de impozitare a persoanelor fizice, fiindcă nu vrea să schimbe sistemul de fiscalitate, iar bugetul pe anul în curs este deja construit. Cu două săptămâni în urmă, premierul afirma că impozitul…

  • Solicitarea fermierilor a fost îndeplinită

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat că Guvernul a prelungit termenul pentru depunerea cererilor de către fermierii care solicită subvenţii pentru motorină şi cel pentru plata primelor de asigurare până la 15 martie. Odată cu publicarea hotărârii de guvern în Monitorul Oficial, care prevede începerea unei noi sesiuni de primire de cereri, până pe 15…

  • Deliberare publică privind Proiectul de lege care limitează tranzacţiile şi reduce comisioanele bancare

    La 27 februarie, Ministerul Finanţelor Publice din România va organiza o deliberare publică privind Proiectul de lege care limitează tranzacţiile în numerar şi reduce comisioanele bancare. Acest proiect face referire  atât la limitările şi comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptoare, cât şi la plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini,…

  • Ministerul Fondurilor Europene preia 2 programe de finanţare din fonduri structurale

    Ministerul Fondurilor Europene, va prelua în subordinea sa, începând cu luna martie, autorităţile de management a două programe de finanţare din fonduri structurale, POSDRU (destinat dezvoltării resurselor umane) şi POS CCE (care finanţează proiecte pentru IMM-uri). Această decizie a fost aprobată de Guvernul României, şi are ca scop eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale. Reamintim…

  • Privatizarea companiei CFR Marfă în etapa de finalizare

    Fostul ministru Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat că procesul de privatizare a companiei CFR Marfă se află în stadiul finalizării caietului de sarcini, care să conţină criterii şi obiective pentru consultantul ce urmează să fie ales, consultant care va trebui să propună şi varianta de privatizare. Mănescu a mai adăugat că masterplanul de transport, de…

Got any book recommendations?