Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Majorarea accizei la carburanți de la 1 aprilie

    Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu a declarat că de la 1 aprilie va fi introdusă o nouă acciză pentru carburanți. Astfel sortimentele cele mai scumpe vor atinge pragul de 0,07 euro/litru la carburanți. Această măsură a fost una necesară și a fost calculată doar pentru anul 2014, ținîndu-se cont de bugetul pentru acest an. Ministrul asigură…

  • Cu cât se vor scumpi ţigările?

    Din cauza creşterii accizelor, de la 1 aprilie ţigările se vor scumpi cu până la 50 de bani pe pachet. De asemenea, începând cu luna aprilie, producătorii de tutun vor plăti statului o acciză de 84,37 de euro pe mia de ţigarete. Odată cu intrarea în vigoare a supraaccizei de 7 eurocenţi pe litrul de…

  • Peste 800 milioane lei pentru proiectele şi programele din 2014

    Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu, publicat în Monitorul Oficial, în 2014, peste 800 de milioane de lei vor fi alocaţi din Fondul de Mediu pentru proiectele, programele-pilot şi programele pentru protecţia mediului. Din valoarea de 801,861 milioane lei, cea mai mare parte va merge spre protecţia resurselor de apă,…

  • Cât vom plăti pentru taxa pe stâlp?

    Potrivit primului – ministru, Victor Ponta, calculul impozitului pe construcții speciale, ar putea fi stabilit în luna aprilie – mai. Victor Ponta a explicat că prin lărgirea bazei de impozitare, Guvernul vrea să obţină venituri de la cei puţini care au venituri foarte mari, nu neapărat de la cei care oricum nu au de unde…

  • Declaraţii cu termen limită 14 martie

    Potrivit  noutăţilor contabile, în luna martie este obligatoriu depunerea la Fisc mai multor declaraţii fiscale. Astfel la ANAF se vor depune următoarele formulare: – până vineri 14 martie se va depune Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc…

  • Declanşarea unui nou proiect-pilot de controale la firme

    Prin intermediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală  şi Inspecţia Muncii, Guvernul va declanşa o serie de controale la firme, în cadrul unui „proiect-pilot”, pentru identificarea muncii la negru şi a cazurilor de evaziune  în concordanţă cu versiunea UE a Modelului de Gestionare a Riscurilor de Conformare. Ininiţiativa acestui proiect a fost avansat de Guvern în luna februarie în …

  • Programe pentru IMM-uri şi tinerii antreprenori

    În luna martie vor intra în vigoare patru programe menite a ajuta IMM-urile şi tinerii antreprenori, a declarat premierul Victor Ponta. Este vorba despre: Programul de stimulare a Femeilor Manager, care presupune alocare financiară nerambursabila de maxim 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) şi nu poate depăşi suma de 41.500 lei/beneficiar. Bugetul programului pentru anul 2014…

  • Proiectul „Noua Casă” va fi destinat doar pentru achiziţionarea de locuinţe noi

    Potrivit programului de guvernare al Cabinetului Ponta III, proiectul „Prima Casă” va fi transformat în proiectul „Noua Casă”, destinat doar pentru achiziţionarea de locuinţe noi. La începutul anului, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care stabileşte un plafon de 1,2 miliarde de lei pentru garanţiile care vor fi acordate în acest an pentru programul „Prima…

  • Din nou modificări la aplicaţia pentru Ordine de plată şi Foi de vărsământ- OPFV

    Aplicaţia pentru prelucrarea, validarea şi listarea ordinelor de plată şi foilor de vărsământ către şi de la Trezoreria Statului a fost actualizată din nou şi astfel s-a ajuns la versiunea 1.3.0., a 10-a versiune pe anul 2014. Noutăţile legislative din ultima perioadă,  cu aplicabilitatea de la 01 ianuarie 2014 şi-au lăsat amprenta şi asupra acestor…

  • Modificările aduse Codului de Procedură Fiscală

    Ultimile noutăţi legislative aduse prin O.U.G. nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 151/2014, se referă şi la Codul de Procedură Fiscală. Astfel de la 1 martie  2014 vor intra în vigoare modificările aduse Codului de Procedură Fiscală prin actul normativ menţionat. Prezentăm mai jos principalele modificări aduse…

Got any book recommendations?