Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Sprijin mai mare pentru fermele de familie
Ministerul Agriculturii a transmis serviciilor specializate ale Comisiei Europene prima variantă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 cu scopul de a obţine opinia experţilor CE asupra conţinutului viitorului PNDR. Potrivit PNDR 2014 – 2020, sectorul de irigaţii va avea o alocare de 360 de milioane de euro, faţă de 140 de milioane…
-
Poate genera procese noua lege privind vânzarea terenurilor agricole?
Potrivit noii legi privind vânzarea terenurilor agricole există patru categorii de beneficiari ai dreptului de preemţiune, respectiv coproprietarii, vecinii, arendaşii şi statul român. Pe de o parte această nouă lege a fost apreciată de conducere, dar pe de altă parte apar multe semne de întrebare referitor la vânzarea terenurilor agricole din extravilan între persoane fizice care pot conduce…
-
Gazele pentru consumatorii casnici vor fi mai scumpe
Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE, a declarat că începând de la 1 aprilie va fi o creştere de 2% a preţului la gazele naturale la consumatorii casnici, şi cu 5% la consumatorii industriali din piaţa reglementată. Participarea sa la o dezbatere organizată de Comisia pentru Industrii a Camerei Deputaţilor, a pus în evidență raportul ANRE pe 2013,…
-
Impactul introducerii accizei suplimentare la carburanţi
Potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui ARILOG, Ion Lixandru, decizia Guvernului de a introduce o acciză suplimentară la carburanţi va avea un impact în toate colţurile, începând de la transportul aerian, naval sau fluvial, fiind singurul şi cel mai simplu activ pe care statul îl are la îndemână în acest moment pentru a aduna bani. Estimările Ministerului Finanţelor…
-
Plăţi în numerar pentru imobile şi autovehicule
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat că intenţionează să ducă până la capăt măsura de plafonare a plăţilor în numerar, considerând că este o masură „foarte bună”. O primă acţiune în acest sens a fost eliminarea din proiectul de lege privind plăţile în numerar a interdicţiei de tranzacţionare a imobilelor şi autovehiculelor cu banii jos…
-
Statul scoate la vară acţiuni de vânzare
Statul român şi-a propus ca în vara acestui an să scoată la licitaţie pachetul de 26% din acţiunile de la Rompetrol Rafinare. Astfel dacă acum statul român deţine circa 44,69% din Rompetrol Rafinare, după vânzarea celor 26,7% din acţiuni, acesta va rămâne cu o diferenţă de 18%. Directorul Direcţiei Privatizări din Departamentul pentru Energie, Gabriel…
-
Proiect al bugetului de stat pentru război
Pe fundalul ultimelor evenimente ce au avut loc în Ucraina, Ministerul Finanţelor Publice pregăteşte un proiect al bugetului de stat pentru război. Potrivit Legii nr. 477/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 824 din 20 noiembrie 2003, Ministerul Finanţelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat pentru război, pe baza propunerilor ministerelor şi ale celorlalte instituţii cu…
-
Sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii de broadband în spațiul rural
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), în data de 17 februarie 2014, a fost lansată sesiunea de depunere a cererilor de finanțare aferente submăsurii 322e) „Investiții privind infrastructura de broadband în spațiul rural”. Prin această submăsură sunt sprijinite investițiile care vizează crearea sau modernizarea rețelei de comunicații electronice de acces (last…
-
Restructurarea ANAF şi limitarea plăţilor în numerar
În cadrul conferinţei organizate de Institutul Aspen România, pe tema „Nevoi şi resurse în finanţarea economiilor din Zona Non-Euro”, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, a declarat că are ca scop prelungirea planului cu Banca Mondială, demarat la sfârşitul anului trecut, dar şi modernizare a ANAF şi plafonarea plăţilor în numerar. Modernizarea ANAF se referă la…
Got any book recommendations?