Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Versiunea finală a Codului Fiscal ar putea ajunge în Parlament în luna mai
Dan Manolescu, Secretarul de Stat în Ministerul Finanţelor, a declarat că versiunea finală a noului Cod Fiscal ar putea ajunge în Parlament spre aprobare în luna mai – iunie. Însă mai sunt de stabilit câteva precizări referitoare la impozitul pe venit, în special în zona veniturilor din investiţii. „În cazul impozitelor şi taxelor locale există şi…
-
Proiect privind instituirea unei scheme de ajutor de stat
Noutăţi legislative: Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. Proiectul de act normativ arată că schema de ajutor de stat este inclusă în Programul „Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii” din…
-
Rambursarea sumei de 4 cenți din acciza la combustibili – aprobată
În ședința din 2 aprilie Executrivul României a adoptat ordonanţa de urgenţă privind returnarea transportatorilor a sumei de 4 cenţi din acciza de 7 eurocenţi la carburanţi introdusă din 1 aprilie. Prim-ministrul Victor Ponta solicită în acest sens maximă transparență din partea Ministerului de Finanţe, și ANAF. Returnarea valorii de 4 cenți este valabilă doar transportatorilor care…
-
Depunerea obligaţiilor declarative
Potrivit Calendarului Obligaţiilor Fiscale pe anul 2014, ANAF reaminteşte că până luni, 7 aprilie 2014, trebuie depusă la Fisc: Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formularul 092. Această Declaraţie se depune de către persoanele…
-
Noi limite pentru plăţile în numerar
În cadrul şedinţei Guvernului din 2 aprilie, a fost aprobat proiectul de lege pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. Proiectul de lege adoptat vizează următoarele aspecte: limitarea plăţilor în numerar se extinde şi la alţi…
-
A crescut numărul condiţiilor pentru împrumuturile acordate ţărilor cu dificultăţi financiare
Potrivit unui studiu, FMI a crescut în ultimii ani numărul condiţiilor ataşate împrumuturilor acordate ţărilor care întâmpină dificultăţi financiare. Astfel, FMI a pus în medie aproape 20 de condiţii la împrumuturile aprobate în ultimii doi ani, mai multe decât au fost în perioada 2005-2007, când Fondul a impus în medie 13,7 condiţii, şi faţă de 14 condiţii…
-
Reducerea CAS din 2015
FMI consideră că cel mai potrivit moment pentru reducerea CAS ar fi anul 2015, însă dacă va apărea mai devreme o reevaluare cu implicarea tuturor părţilor vizate, şi dacă poate fi realizată mai devreme o politică neutră din punct de vedere al impactului asupra deficitului, sunt dispuşi să negocieze chiar şi în această vară. Anterior,…
-
Valul scumpirilor de 1 aprilie
Odată cu creşterea preţului carburanţilor, cu 7 eurocenţi, benzinarii au aplicat, în medie, o majorare cu 41 – 42 de bani a preţului pentru fiecare litru. Maj0ritatea staţiilor nu mai au benzină mai ieftină de 6,2 lei, în timp ce preţul unui litru de motorină depăşeşte 6,5 lei. De asemenea și ţigările fac parte din…
-
Ordonanţa privind acciza la benzină şi motorină, retrimisă la comisia de specialitate
La propunerea lui George Scutaru, Camera Deputaţilor a aprobat la 1 aprilie retrimiterea la comisia de specialitate a Ordonanţei de Urgenţă nr. 111/2013 care prevede intrarea în vigoare a majorării accizei la benzină şi motorină de la 1 aprilie, publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 19 decembrie 2013. Totodată, a fost propus să fie discutată şi O.U.G. 102/2013…
Got any book recommendations?