Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Peste 1.000 de spaţii comerciale şi terenuri vor fi scoase la licitaţie de CFR
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA intenţionează să închirieze peste 1.000 de spaţii comerciale şi terenuri, în suprafaţă totală de aproape 390.000 de metri pătraţi, la cele 8 licitaţii publice care vor fi organizate săptămâna viitoare. Potrivit unui comunicat al CFR, spaţiile comerciale sunt situate în gări, sau în proximitatea acestora, şi pot fi închiriate şi de…
-
Suspiciuni privind retragerea proiectelor Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală
Potrivit unui comunicat, Coaliţia pentru Dezvoltarea României trage un semnal de alarmă cu privire la retragerea de pe site-ul MFP a proiectelor Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală. Astfel, organizaţiile reunite sub egida CDR susţin proiectul de rescriere a Codului Fiscal şi doresc ca acest proces să fie transparent şi deschis, iar retragerea acestora fără consultarea mediului…
-
În primele 4 luni din 2014, balanța comercială a consemnat un deficit de 1,9 mil euro
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, după primele patru luni din 2014, balanța comercială a consemnat un deficit de 1,9 milioane de euro, în scădere cu 99,5% față de valoarea înregistrată în perioada corespunzătoare din 2013. Reintrarea pe deficit a balanței comerciale poate fi explicată în principal prin mai slaba performanță a fluxurilor lunii aprilie 2014,…
-
O delegaţie BERD vizitează România
O delegaţie a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) vizitează Capitala şi judeţele Buzău şi Ialomiţa într-o misiune de 4 zile. Un comunicat al BERD arată că vizita face parte dintr-o serie obişnuită de consultări, ce permite Consiliului de Administraţie al BERD să înţeleagă priorităţile economiei şi să menţină un dialog strâns cu autorităţile, sectorul privat…
-
Proiectul noului Cod Fiscal
Impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele…
-
România a înregistrat cea mai mare creşterea a producţiei industriale din Uniunea Europeană
Potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică, în luna mai 2014, producţia industrială a crescut cu 0,5% în zona euro şi cu 1,1% în Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2013. Astfel, cel mai semnificativ avans din rândul statelor membre UE a fost înregistrat în România (15%), urmată de Lituania (10,2%) şi Ungaria (9,5%). Cele mai…
-
ANAF restituie în iulie TVA de 1,72 miliarde lei
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează în iulie TVA în valoare de 1,72 miliarde lei, reprezentând toate deconturile de TVA soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate până la 23 mai, cu excepţia celor aferente operaţiunilor de import soluţionate până la 25 iunie. Deconturile cu compensare şi restituire totalizează 1,56 miliarde lei, din care se…
-
Înscrierea proiectelor pentru obţinerea fondurilor europene
Un comunicat, publicat recent pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, informează că în perioada 28 iulie – 11 august vor putea fi înscrise şi încărcate în sistemul Action Web propunerile de proiecte pentru contractarea finanţărilor de 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea economiei sociale. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a menţionat că: „Lansarea acestui apel dedicat dezvoltării…
-
Care sunt companiile care au beneficiat de ajutoare de la stat în ultimii 6 ani?
Doar 11 companii controlate de antreprenori români au beneficiat în perioada 2008 – iunie 2014 de ajutoare de stat dintr-un total de 66 de acorduri de finanţare semnate în ultimii şase ani, o perioadă în care lipsa finanţării şi scăderea consumului au pus la pământ peste 100.000 de companii din România. Prin intermediul a trei…
Got any book recommendations?