Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • ARB şi-a prezentat obiectivele pentru 2015

    Potrivit preşedintelui Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, reluarea creşterii creditării reprezintă, alături de îmbunătăţirea relaţiei client-bancă şi testele de verificare a calităţii activelor, principalele obiective pentru 2015, anul 2014 fiind, pentru sistemul bancar, poate cel mai dificil dintre anii care au trecut de la momentul declanşării crizei economice, a afirmat Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei…

  • Impozitele pentru companiile energetice rămân neschimbate în 2015

    La 10 decembrie Guvernul a adoptat o ordonanţă de modificare a Codului Fiscal în ceea ce priveşte impozitele suplimentare aplicate companiilor din energie, astfel că acestea vor fi păstrate încă un an, respectiv până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv. Anterior preşedintele Traian Băsescu a cerut majorarea impozitelor introduse la începutul anului trecut, urmând să…

  • Creșterea salariului minim brut pe ţară

    Majorarea în două etape a salariului de bază minim brut pe ţară pentru anul viitor a fost decisă de Guvern. Astfel creșterile vor fi  de la 900 la 975 de lei din ianuarie şi la 1.050 de lei din iulie, aproape 1,5 milioane de angajaţi urmând să beneficieze de majorare, atât din sectorul bugetar cât și din  sectorul…

  • Salariul minim pe economie va fi majorat începând cu 1 ianuarie 2015

    Începând cu 1 ianuarie 2015 salariul minim pe economie va fi majorat la 975 de lei anunţă deputatul Dorel Căprar. Anul viitor, în luna iulie, salariul minim va creşte, din nou, la valoarea de 1.050 de lei. „Este o veste bună pentru salariaţii cu venituri reduse. Consider că majorarea salariului minim este pe deplin justificată,…

  • Proiectul de buget al CNA pentru 2015 a fost adoptat

    La 9 decembrie Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), instituţie finanţată 100% de la bugetul de stat, a adoptat proiectul de buget al instituției pentru anul 2015 (10.250.000 de lei), act ce urmează să fie transmis Ministerului Finanţelor Publice. Pentru adoptarea programului legislativ au votat opt membri ai Consiliului (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Răsvan…

  • Reducerea TVA pentru pachetele turistice ce conțin minim cazare

    Ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Florin Jianu, a anunțat că toate pachetele turistice care includ minim cazare, nu doar cele all inclusive, vor beneficia de TVA redus de la 24% la 9%, măsura incluzând nu doar mesele, ci şi toate tipurile de servicii din hotel. Decizia, privind reducerea TVA pentru pachetele all inclusive din…

  • Programul legislativ privind acordarea pensiilor ocupaționale, adoptat de Senat

    La 9 decembrie Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă privind principiile înființării schemelor de pensii ocupaționale și ale fondurilor de pensii ocupaționale, inițiată de mai mulți deputați PDL. Programul legislativ prevede următoarele obiective: – reglementarea principiile înființării schemelor de pensii ocupaționale și ale fondurilor de pensii ocupaționale, – autorizarea schemelor de pensii ocupaționale, – constituirea fondului de pensii…

  • Patronatele cer înscrierea accizei pe bonul fiscal

    Reprezentanţii mediului de afaceri au propus Ministerului Finanţelor Publice evidenţierea accizei pe bonul fiscal, într-un mod similar taxei pe valoarea adăugată, dar şi amânarea introducerii obligativităţii caselor de marcat cu jurnal electronic, care vor înlocui casele de marcat cu rolă de hârtie. În cadrul consultării publice pe marginea proiectului de modificare a Codului fiscal şi…

  • IMM-urile din producţie ar putea beneficia de ajutoare de stat din 2015

    Firmele mici şi mijlocii din domeniul producţiei ar putea beneficia de o schemă de minimis de maxim 100.000 de euro, printr-un program pe care Departamentul pentru  IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism vrea să-l implementeze în perioada 2015-2017, cu un buget de 250 milioane de euro. Acest program este o propunere şi se transpune prin…

  • Majorarea câştigului salarial mediu

    Institutul Naţional de Statistică a anunțat despre majorarea câştigului salarial mediu în luna octombrie cu 7 lei (0,4%) faţă de luna precedentă, ajungând la valoare de 1.705 lei net. Cele mai mari creşteri au avut loc în silvicultură şi exploatare forestieră, inclusiv pescuit şi acvacultură (14,3%) şi în alte activităţi extractive, iar cele mai mici în extracţia…

Got any book recommendations?