Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • OUG privind reducerea TVA la 9% la produsele alimentare, aprobată

    În data de 7 aprilie, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. OUG reduce TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice și la serviciile de alimentație publică. Anunțul privind scăderea TVA a fost făcut de către premierul Victor Ponta, urmând să se aplice…

  • Reducerea TVA la alimente la 9% va duce la scăderea preţurilor

    Potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, reducerea TVA la alimente la 9% va duce la scăderea preţurilor, relansarea consumului şi la colectarea mai bună la buget. „Această măsură de reducere a TVA la alimente, coroborată şi cu controalele ANAF, vor duce la crearea unui mediu concurenţial corect. Vom avea evaziune mult mai puţină şi preţuri…

  • Rata de absorbţie a fondurilor europene între 60% şi 80%

    Noul ministru al Fondurilor Europene, Marius Nica, a declarat că România ar putea ajunge la un nivel de absorbţie între 60% şi 80% până la sfârşitul acestui an. Potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 53,12% la data de 31 martie, iar…

  • Declaraţia de venit se va depune online

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunţă că, începând din 6 aprilie, formularul 200 prin care contribuabilii trebuie să-şi declare veniturile realizate în anul 2014 se poate depune şi on-line, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, fără a mai fi necesară deplasarea la sediu ANAF sau la oficiul poştal. Declaraţia 200 se completează şi se depune până…

  • Bilanţul privind ultimii trei ani de guvernare va fi prezentat în următoarele săptămâni

    Premierul, Victor Ponta a anunţat că în următoarele săptămâni Guvernul va prezinta bilanţul celor trei ani de guvernare, privind toate domeniile de guvernare, respectiv cele legate de zona economică, zona socială, educaţie, sănătate, agricultură, fonduri europene. Deasmenea vor fi stabilite şi prezentate încă o dată priorităţile pentru anul 2016, un an în care Executivul va…

  • Declaraţii fiscale cu termen-limită la 15 aprilie 2015

    Contribuabilii trebuie să depună până pe data de 15 aprilie următoarele declaraţii fiscale: – Situaţia eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna … anul Formular (anexa 31^1) – Antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi sau importatorii autorizaţi pentru produse din grupa tutunului prelucrat, C.F. art. 206^15 alin. (7), HG 44/2004 pct. 77^1 alin. (1)…

  • Fondurile europene nerabursabile pentru tinerii fermieri

    Începând cu acest an tinerii agricultori vor putea să acceseze fonduri UE de până la 50.000 de euro Fermierii spun că măsurile pe noul PNDR pot contribui la valorificarea potenţialului sectorului agricol, dar că procedurile birocratice descurajează iniţierea unei afaceri Ginu Toma, “Fermierul”: Se doreşte să dezvolte afaceri doar cei care au legătură cu agricultura,…

  • Ajustarea bazei impozabile la microîntreprinderi

    Conform prevederilor legislative în vigoare, baza impozabilă pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se ajustează cu valoarea reducerilor comerciale acordate/primite ulterior facturării. Astfel, contribuabilii care acordă reducerile comerciale, scad din baza impozabilă valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, iar contribuabilii care primesc reducerile comerciale, adaugă la baza impozabilă valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării. De asemenea,…

  • Operatorii de telefonie mobilă vor taxa utilizatorii care folosesc abuziv serviciul Relaţii cu Clienţii

    Trei dintre cei mai importanţi operatori de telefonie mobilă din România: Orange, Vodafone şi Telekom au anunţat că vor taxa corespunzător utilizatorii care folosesc abuziv serviciul Relaţii cu Clienţii. Potrivit iniţiativei propuse de Telekom Romania, clienții care în interval de 30 de zile au efectuat trei apeluri abuzive către Serviciul de Vânzări și Relaţii cu…

  • Modul în care se desfăşoară campania anti-fraudă a ANAF poate avea consecinţe grave

    Porivit unui comunicat al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR), modul în care se desfăşoară campania anti-fraudă a ANAF va duce la un efect ”invers celui dorit”. „Scopul unei campanii anti-fraudă este combaterea evaziunii fiscale, crearea unui mediu sănătos de afaceri şi creşterea încasărilor la bugetul de stat, nu lichidarea unui…

Got any book recommendations?