Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Proiectul privind anularea unor obligaţii fiscale a fost adoptat

    Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege cu privire la anularea unor obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de organele fiscale. Astfel, proiectul prevede anularea unor obligaţii fiscale stabilite în mod abuziv de către organele fiscale şi este legat de reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă, în mod abuziv. Totodată, actul normativ se referă şi la…

  • Legea venitului minim garantat va fi modificată şi vor fi decuplate alocaţiile copiilor

    Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că Guvernul va modifica Legea venitului minim garantat în ceea ce priveşte condiţionalitatea primirii ajutorului de sprijin al familiei şi venitului minim garantat de alocaţiile de stat pentru copii, dar şi va decupla alocaţiile copiilor de veniturile obţinute de membrii familiei.  După ce a fost dublată alocaţia de stat pentru copii multe familii…

  • Electricitate mai scumpă de anul viitor

    În anul 2016 vor creşte facturile de electricitate datorită faptului că Statul a hotărât să ajute 10 mari consumatori de energie electrică, prin facilităţi şi scutiri de la plata taxelor pentru susţinerea energiei verzi. Dar ce nu plătesc marile combinate vor plăti micile firme şi consumatorii casnici. În total, până la 75 de milioane de…

  • Uniunea Europeană își arată solidaritatea față de persoanele afectate de inundații

    România va primi un ajutor de 8.5 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru pagubele produse de inundațiile din 2014. Sprijinul financiar provine din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), creat special pentru a sprijini statele membre şi cele candidate afectate de catastrofe naturale majore. Propunerea eurodeputatului român, Siegfried Mureșan (PPE), a fost…

  • Cum vor fi aleşi câştigătorii Loteriei bonurilor fiscale

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat Legea pentru aprobarea ordonanţei Guvernului privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale. Mai exact, actul normativ prevede că la extragerea bonurilor fiscale se va acorda un numar de maximum 100 de premii. Unitatea teritorială a Fiscului unde se depune bonul fiscal câştigător în original va elibera titularului bonului o copie pe…

  • Taxa de poluare auto va fi restituită cu dobândă de la data plăţii

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât ca cei care au obţinut în instanţă restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau pentru emisii poluante vor primi şi dobânda fiscală care curge de la data plăţii acestor taxe. În acest sens, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, potrivit căruia…

  • Legea privind sistemul unitar de pensii publice se modifică

    În Monitorul Oficial nr. 444 din 22 iunie a fost publicată Legea nr. 155/2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Astfel, Legea nr. 155/2015 modifică art. 158 din Legea nr. 263/2010, care prevede că „perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie…

  • Ieftinirea medicamentelor va duce la dispariția multora din ele de pe piață

    De la 1 iulie 2015 se preconizează ieftinirea medicamentelor, însă aceasta va avea și alte efecte decât cele scontate de Guvern. Producătorii afirmă că pentru multe medicamente foarte ieftine costurile vor depăşi preţul de vânzare și nu le vor mai produce pentru a evita pierderile. Astfel, dintre cele peste 6.000 de medicamente aflate în prezent pe piaţa…

  • Proiectul de lege privind regimul pensiilor militarilor, avizat pozitiv

    În cadrul şedinţei Comisiei de apărare din Senat, proiectul de lege care stabileşte regimul pensiilor militarilor a primit marţi aviz pozitiv, cu un amendament. Amendamentul se referă la baza de calcul a pensiilor: „Baza de calcul pentru stabilirea pensiilor militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5…

  • Programul FIDELIS: 65 milioane de lei – alocate integral

    Ministerul Finanțelor Publice a anunțat alocarea integrală în valoare de 64,999 milioane de lei a titlurilor de stat pentru populație subscrise în perioada 8 – 19 iunie, în cadrul Programului pilot FIDELIS, cu o maturitate de 2 ani. Dobânda finală a fost stabilită la 2,15%, nivelul superior al intervalului de dobândă anunțat inițial, cuprins între…

Got any book recommendations?