Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Noi reglementări privind garantarea depozitelor bancare

    În data de 1 iulie, Guvernul a aprobat două proiecte de lege prin care se transpun în legislația românească prevederile UE referitoare la schemele de garantare a depozitelor. Prin proiectul de lege privind schemele de garantare a depozitelor se aduc următoarele noutăți legislative: recunoașterea a două regimuri de administrare a schemelor de garantare a depozitelor…

  • Subvenţii pentru fermieri în 2015

    Potrivit unui comunicat remis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), producătorii de lapte şi de carne de vită, ovine şi caprine au obţinut din Fondrul European de Garantare Agricolă circa 181 de milioane de lei. Conform datelor remise de APIA, din Fondrul European de Garantare Agricolă circa 88.000 de producători de lapte şi…

  • Impozitul pe bacşiş- eliminat

    Administraţia Prezidenţială a informat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Astfel, ordonanţa nu mai prevede impozitarea bacşişului, iar decizia va fi aplicată din această lună. Ordonanţa mai stabilește că vor fi sancţionate neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile…

  • BNR a decis menţinerea dobânzii cheie la 1,75%

    În şedinţa de politică monetară de miercuri a Consiliului de Administraţie al BNR, s-a decis menţinerea dobânzii cheie la 1,75%, cel mai redus nivel istoric, precum şi a ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele băncilor, la 8% pentru lei şi 14% pentru valută. Analiştii au anticipat decizia CA, pe fondul crizei din Grecia, preconizând că dobânda va fi…

  • 719 milioane de lei pentru programe finanţate din fonduri structurale

    Printr-o Hotărâre, Guvernul a aprobat alocarea temporară din venituri din privatizare, de către Ministerul Finanţelor Publice, a sumei de 719 milioane lei, în echivalent euro, în scopul asigurării necesarului de finanţare pentru luna iulie 2015 al Autorităţilor de management pentru programele operaţionale finanţate din fonduri structurale în cadrul Obiectivului Convergenţă. Suma de 719 milioane de…

  • Redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii

    Executivul a aprobat proiectul de lege privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar. Prin proiectul legislativ se desemnează la nivel naţional autorităţile care vor exercita competenţele de rezoluţie, respectiv: Banca Naţională a României pentru instituţiile de credit şi…

  • Noi preţuri pentru gazele naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici

    În şedinţa Guvernului de la 1 iulie a fost aprobat, printr-o Hotărâre, noul calendar de liberalizare a preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate…

  • Menţinerea cotei de certificate verzi la un nivel foarte mic pentru al treilea an consecutiv

    Reprezentanţii asociaţiilor din domeniul energetic afirmă că menţinerea cotei de certificate verzi la un nivel foarte mic pentru al treilea an consecutiv constituie o lovitură de graţie pentru o mare parte dintre producătorii de energie din surse regenerabile. Astfel, aceştia semnalează că în ultimele luni au fost puşi în faţa unei situaţii dure: pe Piaţa Certificatelor Verzi…

  • Proiectul de lege a pensiilor de serviciu pentru militari a fost adoptat

    Proiectul de lege a pensiilor de serviciu pentru militari a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi  prevede ca baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în șase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate. Proiectul prevede că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de…

  • Modificarea legislativă potrivit căreia firmele vor putea fi radiate din oficiu

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat modificarea legislativă potrivit căreia firmele vor putea fi radiate din oficiu sau la cererea ANAF ori a creditorilor dacă depăşesc cu mai mult de 60 de zile termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale. „Firmele vor putea fi dizolvate din oficiu sau, spre exemplu, la cererea ANAF sau a creditorilor,…

Got any book recommendations?