Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Scheme de minimis destinate start-up-urilor şi IMM-urilor aflate în dificultate

    Silvia Ciornei, preşedintele şi directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a propus Ministerului Finanţelor Publice două scheme de garantare, în numele şi în contul statului, dedicate start-up-urilor şi IMM-urilor aflate în dificultate. Prima schemă de minimis va fi destinată pentru susţinerea accesului la finanţare al întreprinderilor…

  • Impactul secetei asupra preţurilor la fructe şi legume

    Aurel Tănase, directorul general al Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume-Fructe din România, a anunţat că în această toamnă am putea asista la o majorare cu circa 30% a preţurilor la fructe şi legume şi asta se datorează secetei din ultimele luni, care a afectat considerabil sectorul agricol, printre cele mai afectate culturi fiind cele de…

  • Raport privind execuţia bugetului general consolidat pe primele șapte luni

    Potrivit datelor oferite de Ministerul Finanţelor Publice, execuţia bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului în curs s-a încheiat cu un excedent de 7,4 miliarde lei, respectiv 1,06% din PIB, faţă de un deficit de 1,01 miliarde lei, respectiv 0,15% din PIB, înregistrat la aceeaşi dată în 2014. S-au înregistrat creşteri faţă de…

  • Ajustarea TVA dedusă la ieșirea din evidență ca plătitor de TVA

    Potrivit prevederilor din Codul fiscal persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care în cursul anului calendaristic precedent nu depăşesc plafonul de scutire de 65.000 euro, al carui echivalent in lei se stabileste la cursul de schimb comunicat de Banca Natională a României la data aderării (3,3817 lei), pot solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate…

  • 15 septembrie – o nouă rundă de negocieri privind majorarea salariilor pentru profesori

    Potrivit ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, majorarea salariilor în domeniul educaţiei depinde în mod direct de legea salarizării şi modificarea Codului Fiscal care urmează a fi adoptate în această toamnă, fapt pentru care s-a convenit ca discuţiile privind creşterea remunerărilor pentru profesori să fie reluate după data 15 septembrie. În baza unei decizii de Guvern, începând…

  • Dezbaterea privind cererea de reexaminare a Codului Fiscal a fost amânată

    Senatorii din Comisia de buget au hotărât amânarea dezbaterii cu privire la cererea de reexaminare a Codului Fiscal, trimisă Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele Comisiei, Viorel Arcaş (PSD), a afirmat că şedinţa trebuie amânată, având în vedere decizia luată în şedinţa de Coaliţie, de reluare a discuţiilor politice. Acesta a mai subliniat că în baza cererii de reexaminare venită…

  • Consiliul Concurenţei va lansa Monitorul preţurilor

    Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, cu sprijinul Guvernului şi al Consiliului Concurenţei, va lansa până la sfârşitul acestui an proiectul „Monitorul preţurilor bunurilor de consum„. Proiectul îşi propune crearea unui platforme on-line care să afişeze săptămânal preţurile produselor care fac parte din coşul zilnic al populaţiei. Obiectivele proiectului sunt pe de-o parte informarea consumatorilor…

  • Brummell: Lipsa de transparenţă în contractele de achiziţii publice determină probleme grave

    Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell a afirmat că lipsa de transparenţă a autorităţilor locale în acordarea contractelor de achiziţii publice continuă să fie o problemă foarte mare, ca şi lipsa de stabilitate a legilor. Conform acestuia, în ultimii ani, România a progresat semnificativ în sancţionarea conflictului de interese, însă măsurile nu sunt uniforme la nivel…

  • 44,68 milioane lei alocate în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli

    Potrivit unui proiect de HG publicat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), fondurile totale alocate în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în perioada ianuarie-iunie 2016 constituie 44,68 milioane lei, din care 38,85 milioane lei reprezintă suma alocată efectiv pentru distribuţia de mere. Pentru implementarea măsurilor adiacente în cadrul acestui program fondurile…

  • Statistici privind investiţiile în titluri de stat

    Potrivit statisticilor prezentate în raportul anual al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), ponderea investiţiilor în titluri de stat a crescut de la 50,8% în 2013 la peste 70% în 2014, în timp ce sumele plasate în depozite bancare a coborât de la circa 44% în 2013 la aproape 27% în 2014. În ceea…

Got any book recommendations?