Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Veste bună pentru militarii români şi soldaţii care participă în misiuni internaţionale

    Proiectul de lege al Ministerului Apărării Naţionale prevede majorarea salariilor pentru militarii români, dar şi a soldelor soldaţilor care participă în misiuni internaţionale. Astfel majorarea ar putea fi chiar şi 50 la sută în cazul diurnelor acordate de statul român celor care luptă peste graniţele ţării. În prezent armata română este printre cele mai slab remunerate armate trimise pe frontul din…

  • Modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

    La 1 septembrie 2015, Senatul a votat modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor de până la 2 ani. Astfel, potrivit noii legi, cine optează pentru primul sau al doilea an ar putea primi minim 600 de lei sau maxim 3400 în primul, iar în al doilea an cel mult 1200, indiferent…

  • Ordonanța privind recuperarea taxei auto a fost publicată

    Ordonanța privind recuperarea taxei speciale pentru autoturisme a fost publicată în Monitorul Oficial, banii urmând să fie achitați, în rate, în termen de cinci ani. Conform actului normativ, persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale…

  • Noul Cod Fiscal a fost adoptat de Senat

    La 1 septembrie Senatul României a adoptat proiectul de lege al noului Cod Fiscal, acceptând amendamentele convenite de liderii politici, printre care: – reducerea etapizată a TVA – la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017; – reducerea accizei la carburanţi, cu prorogarea termenului la 1 ianuarie 2017;…

  • Care sunt declaraţiile fiscale care trebuie depuse până pe 10 septembrie

    Conform prevederilor din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal şi a actelor legislative în materie fiscală următoarele declaraţii fiscale au termen de depunere până pe data de 10 septembrie. Până la 7 septembrie inclusiv: -conform prevederilor de la art. 156¹ alin. (6¹) şi (6²) din Codul fiscal Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele…

  • Echipe de monitorizare ale CNAS vor acorda suport furnizorilor de servicii medicale

    Furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice vor primi suport de la câteva echipe de monitorizare ale CNAS şi ale caselor judeţene de asigurări de sănătate. Potrivit unui comunicat al CNAS, scopul principal al acţiunii este de îndrumare a asiguraţilor și a furnizorilor de servicii medicale și farmaceutice, și remedierea deficienţelor în acordarea serviciilor medicale acolo unde vor fi…

  • Amenzi de peste 100.000 de lei pentru nereguli la produse alimentare congelate

    În urma unor controale făcute la peste 20 de firme unde au fost găsite produse alimentare congelate care expiraseră sau erau ambalate necorespunzător, s-au aplicat mai multe amenzi de peste 100.000 de lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj. Conform unui comunicat al CJPC Cluj, au fost controlate 23 de firme din care la…

  • Proiectul de lege privind bugetul pe anul 2016 prezentat până cel târziu pe 15 noiembrie

    Executivul urmează să vină în faţa Parlamentului cu proiectul de lege privind bugetul pe anul 2016 cel târziu până pe 15 noiembrie, astfel încât parlamentarii să aibă timp să aducă amendamente. De asemenea noua lege a salarizării trebuie definitivată înainte de Legea bugetului, astfel încât Guvernul să ştie foarte clar pe ce date economice lucrează, a…

  • Efectele secetei asupra crescătorilor de animale

    Din cauza secetei, crescătorii de animale se declară în pragul falimentului, și acuză ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, că este preocupat „mai mult de cultul personalităţii decât de problemele din sector” şi ameninţă cu proteste. Din cauza secetei din acest an, sectorul zootehnic suferă pierderi enorme, astfel cantitatea de lapte este în scădere, şi situaţia se agravează pe zi ce…

  • Dobânzile la creditele noi pentru populație s-au majorat

    Dobânzile la creditele noi pentru populație, atât în lei cât și în valută, s-au majorat, în iulie, însă s-au redus  depozitele pe toată linia.  Potrivit datelor prezentate de Banca Națională a României, dobânzile percepute de bănci la creditele noi în lei acordate populației au urcat de la 6,48% pe an în iunie la 6,84% pe an în iulie. În…

Got any book recommendations?