Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Creditele în lei au accelerat la aproape 109 miliarde de lei
La finele lunii octombrie, creditele în lei acordate populaţiei şi companiilor au ajuns la un vârf de circa 109 mld. lei, în creştere cu aproximativ 17% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, ascensiunea fiind susţinută în principal de avântul împrumuturilor pentru populaţie. Creditatea totală a rămas în luna octombrie pentru a treia lună la rând în teritoriul pozitiv, consemnând un…
-
Finalizarea strategiei energetice ar avea impact pozitiv în atragerea investițiilor străine
În cadrul unei întrevederi cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a afirmat că firmele americane care ar putea investi în România au nevoie de predictibilitate pentru proiectele din energie, iar finisarea cât mai rapidă a strategiei energetice ar avea un impact pozitiv asupra atragerii investițiilor străine, în general. Astfel, cei doi…
-
Începând cu 2016 ar putea fi introdus un contract-cadru pentru deszăpezire
Potrivit ministrului Transporturilor, Dan Costescu, începând cu anul 2016 ar putea fi introdus un contract-cadru pentru deszăpezire, astfel încât, timp de câțiva ani, contractele să fie făcute transparent și cu o selecție a furnizorilor în conformitate cu normele în vigoare. În prezent contractele de deszăpezire acoperă mai mult de 70% din lungimea rețelei rutiere și…
-
Ordinul privind aprobarea Procedurii de acordare a unor facilităţi fiscale, a fost publicat
La 23 noiembrie 2015 în Monitorul Oficial al României nr. 874 a fost publicat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3831/2015 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale în cazul creanţelor administrate de către organul fiscal central. Actul normativ prevede următoarele obiective: – stabilirea…
-
A fost aprobat proiectul privind stingerea creditelor prin cedarea bunului ipotecat
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil unui proiect de lege care permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate achita datoria să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat. În acest fel, banca nu va mai putea să se îndrepte către alte bunuri sau venituri. Proiectul a fost iniţiat de deputatul PNL Daniel…
-
A fost aprobat bugetul Senatului pe anul 2016
Senatul şi-a aprobat bugetul pe anul 2016 printr-o hotărâre cu 97 voturi „pentru” şi o abţinere. Astfel, bugetul pe anul 2016, finanţat din resurse de la bugetul de stat, constituie 129.468 mii lei, din care cheltuieli curente 122.668 mii lei (cheltuieli de personal – 93.536 mii lei, bunuri şi servicii – 26.500 mii lei, transferuri între unităţi…
-
Va fi implementată salarizarea unitară
Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dîncu, a declarat că salarizarea unitară va fi implementată odată cu următorul buget. Acesta a vorbit despre salarizarea unitară în contextul planurilor pe care le pregătește, din noua sa funcție de ministru, pentru următoarele șase luni. Vicepremierul a anunţat că, în decurs de două săptămâni, va prezenta o…
-
Un miliard de euro alocat sectorului de irigații
Fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, copreședinte ALDE, a declarat că miliardul de euro alocat sectorului de irigații a devenit o certitudine şi indiferent de partid sau ministru, sumele vor exista în buget din 2016 până în 2020. Acest lucru îl garantează Legea irigațiilor, publicată în Monitorul Oficial în 12 noiembrie, prin care au fost…
-
Impozitul minim în industria jocurilor de noroc este inutil
Impozitul minim în industria jocurilor de noroc este inutil, din cauză că operațiunile sunt monitorizate în timp real de către autoritățile statului, de Fisc, declară operatorii de jocuri de noroc din România. Directorul executiv al Patronatului Organizatorilor de Pariuri din România – Romanian Bookmakers menţionează că art. 18 din Codul Fiscal devine inutil dar şi se transformă în timp într-o…
Got any book recommendations?