Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a adus statului 15,8 milioane de euro
Potrivit unui document oferit de Ministerul Finanţelor Publice, în luna iulie, statul a încasat peste 15,8 milioane de euro în urma comercializării pe platforma de licitaţie comună a Uniunii Europene a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalaţiilor staţionare şi sectorului aviaţie. Astfel, în luna iulie au fost comercializate peste 3,3…
-
Precizări cu privire la HG pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal
Referitor la numeroasele articole apărute în presă despre Hotărârea de Guvern nr 159/2016, cu modificările şi completările ulterioare, prin care au fost aduse o serie de clarificări în materia impozitelor si taxelor locale, Agenţia Naţonală de Administrare Fiscală precizează că nu are în atribuţii colectarea taxelor si impozitelor locale, aceasta revenind Direcţiilor de impozite şi…
-
ANAF a prelungit termenul de depunere a Declaraţiei 394
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat că Declaraţia 394 se va depune la organul fiscal competent până în data de 30 inclusiv a lunii următoare încheierii perioadei de raportare declarate pentru depunerea decontului, în loc de data de 25 a lunii cum era prevăzut până acum. „Propunerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vine în…
-
În iulie a scăzut numărul restanţierilor la bănci
Potrivit datelor oferite de Banca Naţională a României, numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a scăzut cu 8.785, la 745.443, în luna iulie. Astfel, în luna iulie, comparativ cu iunie, numărul restanţierilor a scăzut cu 1,16%. Ceea ce ţine…
-
57 milioane de euro absorbite de România din fondurile pentru perioada de programare 2014-2020
Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Comisiei Europene de la Bruxelles, România a absorbit 57 milioane de euro din fondurile pentru perioada de programare 2014-2020, aceşti bani fiind atraşi prin Programul de Dezvoltare Rurală. „Suma este de 57 milioane de euro, dar numai pentru Programul de Dezvoltare Rurală. Deci, nu este politică de coeziune, este un…
-
Prognoza de inflație pentru acest an și pentru anul viitor în scădere
Prognoza de inflație pentru acest an și pentru anul viitor a fost revizuită în scădere, şi urmează să rămână în teritoriu negativ până la finalul acestui an, în condițiile în care în luna mai se estima o inflație de 0,6% la finalul lui 2016, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. Traiectoria prognozată a ratei…
-
România importă mai multă energie
În luna mai a acestui an, România a importat mai multă energie decât a exportat. Astfel, importurile de energie au fost mai mari decât exporturile cu 46 GWh. În prima jumătate a anului 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, soldul balanţei comerciale din schimburile cu energie transfrontalieră a scazut. Astfel, în perioada ianuarie – iunie 2016, soldul…
-
15 august – termen-limită pentru plata subvenţiilor în zootehnie
În cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai asociaţiilor din zootehnie pe tema neplăţii subvenţiilor, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că toate plăţile aferente campaniei 2015, cu excepţia celor cu probleme, vor fi efectuate până la data de 15 august. Declaraţia vine după ce de la 1 august mai mulţi crescători de animale au intrat…
-
Scutiri de impozit pentru veteranii de război
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice, veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, persoanele persecutate din motive politice, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cadrele militare care au participat la acţiuni militare în afara ţării sunt în continuare scutiţi de la plata impozitului pe…
Got any book recommendations?