Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Codul fiscal a suferit modificări în reglementarea francizei
Codul Fiscal a fost recent modificat de Legea 179/2019. Concret, franciza a fost redenumită. În noua reglementare franciza reprezintă un sistem de comercializare a produselor şi/sau al serviciilor şi/sau al tehnologiilor bazat pe o colaborare continuă întrepersoanele fizice sau juridice independente din punct de vederejuridic şi financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordăunei alte…
-
Procedura de înregistrare a persoanelor impozabile. Modificări
Se află în dezbatre publică Procedura de înregistrare a persoanelor impozabile, în vederea utilizării regimului special pentru servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune, precum şi pentru declararea taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 314 și art. 315 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (regimul MOSS), în…
-
Direcția Generală a Vămilor va trece în subordinea Finanțelor!
Potrivit ultimelor noutăți legislative a trecut de Senat proiectul legislativ care prevede separarea Directiei Generale a Vamilor de ANAF intr-o structura noua, Autoritatea Vamala Romana, ce se va afla in subordinea Finantelor.
-
Până la data de 16 decembrie pot fi solicitate facilităţi fiscale
Facilitatile fiscale reglementate in Capitolul II din Ordonanta Guvernului nr.6/2019 vor putea fi solicitate de contribuabili pana la data 16 decembrie 2019.
-
Avem noi reguli privind solicitarea aplicării ștampilei!
Ștampila nu mai reprezintă de mult o metoda de certificare a autenticității unui act. Prin urmare, utilizarea ei în administrație, acolo unde nu este cerută expres de lege, este inutilă și nu face decât să îngreuneze suplimentar și inutil procedurile.
-
Pacientul poate solicita lista deconturilor de care a beneficiat în anul precedent!
Casa Națională de Asigurări de Sănătate va fi obligată să comunice pacientului asigurat lista cu deconturile efectuate pentru serviciile medicale și medicamentele de care a beneficiat în anul precedent.
-
Noutăți privind Declarația 112!
Declaratia 112 – Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate a fost revizuita urmare a modificarilor aduse Codului fiscal prin O.U.G. nr. 43/2019 pentru modificarea si completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor masuri in domeniul investitiilor, dar si din necesitatea solutionarii problemelor semnalate…
-
Data de 25 octombrie este termenul de depunere a mai multor declarații!
Data de 25 octombrie este termenul de depunere a mai multor declaratii: – formularului 097 ”Notificare privind aplicarea/incetarea aplicarii sistemului TVA la incasare”; – formularului 100 “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat”; – formularului 112 “Declaratie privind obligatia de plata a contributiei sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate”;
-
ANAF intenționează să angajeze absolvenți
Agenția Națională pentru Administrare Fiscală a comunicat că intenționează să angajeze în sistemul fiscal, absolvenți de studii superioare de specialitate.
Got any book recommendations?