Categorie: Economie

  • Jumătate din valoarea creditelor pentru cumpărarea terenurilor agricole, garantate de stat

    Conform unei ordonanţe de urgenţă aprobate miercuri de Guvern, statul garantează până la jumătate din valoarea creditelor pentru achiziţia de terenuri agricole şi 80% din valoarea împrumuturilor contractate de fermieri pentru finanţarea investiţiilor în domeniul agricol. Astfel, statul garantează până la maxim 50% din valoarea creditului acordat de către instituţiile finanţatoare pentru achiziţia de terenuri…

  • Adoptarea hotărârii privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru IMM-uri

    Acordarea de ajutoare de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii a fost hotărâtă miercuri în şedinţa de Guvern. „Ajutoarele de minimis se acordă IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita valorii maxime de 200.000 de euro, echivalent în…

  • OUG privind unele măsuri pentru dezvoltarea fermelor de familie

    Miercuri, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru dezvoltarea fermelor de familie, care prevede înfiinţarea unui fond de 300 de milioane de lei ce va fi pus la dispoziţia unor instituţii bancare din care să acorde fermierilor credite pe o perioadă de până la zece ani. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a…

  • Legislaţia privind insolvenţa persoanelor juridice ar trebui modificată

    Potrivit preşedintelui executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu, este necesară urgentarea modificării şi completării legislaţiei privind insolvenţa persoanelor juridice, limitând şi sancţionând excesele, astfel, băncile ar fi mai deschise spre creditare. Acesta a explicat că impactul crizei asupra rezultatelor financiare şi intrarea în insolvenţă a unui număr important de companii menţine încă o atitudine prudentă…

  • Subvenţiile în agricultură, distribuite de bănci

    Secretarul de stat în MADR, Achim Irimescu a afirmat că băncile vor putea intermedia distribuirea subvenţiilor din agricultură în raport de cota de piaţă pe care o deţin pe piaţa creditului, reglementare care va fi aprobată în următoarele zile prin ordin al ministrului Agriculturii. „Peste 20 de bănci se băteau pe Pilonul I, pentru că…

  • Măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare

    Prin Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, aprobată de Guvern, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) va aduce apa mai aproape de cerinţele producătorilor agricoli. Astfel, activitatea de efectuare a probelor tehnologice a instalaţiilor şi a agregatelor de pompare precum şi de verificare a capacităţii de transport a canalelor la începutul…

  • Noua structură de control financiar va evita controalele suprapuse

    Potrivit declaraţiilor Ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, odată cu înfiinţarea noii structuri de combatere a fraudei fiscale îşi doreşte să fie evitate controalele suprapuse iar asemenea inspecţii să fie efectuate o dată la trei ani la contribuabilii mici şi mijlocii şi la cei mari – o dată la cinci ani. Ministrul a mai adăugat că structurile de control…

  • Sistemul de taxare a maşinilor se va face odată cu darea în folosinţă şi va fi prin vinietă, SMS sau vinietă de la benzinărie

    Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova a declarat că sistemul de taxare a maşinilor care vor circula pe autostrăzile din România va presupune mai multe mecanisme, cum ar fi vinieta, taxa electronică prin telefonul mobil sau codul de bare pus pe parbriz şi se va aplica odată cu darea în…

  • BRM şi Ministerul Agriculturii ar putea încheia un protocol pentru stimularea tranzacţiilor cu produse agricole

    Preşedintele BRM, Septimiu Stoica a declarat la o prezentare a evoluţiilor bursiere din pieţele specializate că Bursa Română de Mărfuri ar putea încheia un protocol de colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru impulsionarea tranzacţionării produselor agricole, în contextul în care transferurile din această piaţă se derulează la niveluri scăzute. „Produsele agricole se tranzacţionează sporadic…

  • Finanţele reiau schema ajutoarelor de minimis

    Un proiect al Ministerului Finanţelor, supus dezbaterii publice pe site-ul său, prevede susţinerea IMM-urilor printr-o nouă schemă de ajutor de minimis „în vederea realizării de investiţii şi încurajării participării active a acestora la redresarea economiei româneşti prin crearea de noi locuri de muncă”. Prin noua schemă de ajutor de minimis se introduce condiţia de a…