Categorie: Economie

  • Vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan de către persone fizice

    Noutăţi legislative: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a supus dezbaterii publice proiectul de Lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persone fizice. Astfel, conform actului normativ, străinii care vor să achiziţioneze terenuri agricole în România, după 1 ianuarie 2014, nu vor mai fi nevoiţi să se limiteze…

  • 1,5 miliarde euro pentru transformarea Gării de Nord în staţie de tranzit

    George Micu, directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, a afirmat că procesul de transformare a Gării de Nord din staţie terminus în staţie de tranzit, conform unor date din contabilitate, ar implica investiţii de peste 1,5 miliarde de euro din fonduri europene, şi ar presupune în principal îngroparea tuturor liniilor de…

  • Electricitatea se va scumpi de la 1 ianuarie 2014

    Conform unui calendar de liberalizare agreat de autorități cu Comisia Europeană, tarifele reglementate pentru clienţii noncasnici vor fi eliminate începând cu 1 ianuarie 2014. Reamintim că de la 1 septembrie 2012 s-a deschis  piața pentru consumatorii noncasnici, iar în prezent, 85% din electricitatea consumată de aceștia este plătită la un preț concurențial (Componenta de Piață Concurențială – CPC),…

  • Subvenţii pentru producătorii agricoli de la bugetul de stat

    În 2014, producătorii agricoli vor beneficia de subvenţii de la bugetul de stat de aproape 2,12 miliarde de lei, banii fiind orientaţi către sprijinirea sectorului zootehnic, dar şi pentru plăţile complementare din sectorul vegetal. Raportul privind situaţia macroeconomică în perioada 2014 – 2017 mai arată că pentru sprijinirea crescătorilor de animale va fi alocată anul…

  • De la 1 ianuarie 2014 se vor majora accizele pentru carburanţi

    Conform Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2014 şi perspectiva acesteia pe anii 2015 – 2017 publicat de Ministerului Finanţelor Publice, de la 1 ianuarie 2014 accizele la benzină se vor majora cu 19,6%, iar cele pentru motorină vor fi mai mari cu 20,9%. Astfel, acciza pentru benzină va creşte de la 467 euro/tonă la…

  • 15 decembrie 2013 – termen limită de plată

      Prin publicarea în Monitorul Oficial a OUG nr. 8/2013, pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, a fost revizuit, începând cu data de 01 februarie a.c, sistemul de impozitare pentru anumite categorii de venituri agricole.  Astfel, conform noutăţilor legislative din domeniul fiscal, veniturile din activităţi agricole cuprind veniturile obţinute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate…

  • AFM alocă 3.000 de tichete valorice persoanelor fizice, în cadrul Programului „Rabla 2013”

    Potrivit informaţiilor Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) alocă 3.000 de tichete valorice pentru persoanele fizice, în cadrul Programului „Rabla 2013” de stimulare a înnoirii parcului auto naţional. Distribuirea către colectorii validaţi în program va începe pe 14 noiembrie. Astfel, tichetele valorice vor fi repartizate în funcţie de numărul maşinilor…

  • Nuclearelectrica, creşteri semnificative în ceea ce priveşte cifra de afaceri, profitul operaţional şi EBITDA

    Un comunicat al companiei Nuclearelectrica informează că în primele nouă luni ale acestui an, s-a înregistrat un profit net de 331,228 milioane de lei, în timp ce în aceeaşi perioadă din 2012 a raportat o pierdere netă de 34,019 milioane de lei. De asmenea, în primele nouă luni din 2013, Unitatea 1 CNE Cernavodă a…

  • Agricultura salvează economia

    După o scădere de peste 20% față de 2012, în anul 2013 sectorul agriculturii a reușit să consemneze o creștere de aproape 12%, având o contribuție semnificativă în PIB României, reușind în același timp să mențină economia pe plus. Potrivit celor mai recente rapoarte ale Comisiei Naționale de Prognoză (CNP), economia țării va consemna o…

  • Cuantumul sancţiunilor aplicate de ISCTR va fi varsat integral la bugetul de stat

    Confederaţia Naţională Rutieră a afirmat că companiile din transporturile rutiere vor fi afectate de recenta decizie a Guvernului referitoare la vărsarea integrală, la bugetul de stat, a cuantumului sancţiunilor aplicate de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Această decizie vine sa finalizeze procesul de distrugere sistematică a întreprinderilor mici şi mijlocii din transporturile…