Categorie: Cifre din economie
-
Companiile în insolvență au efecte directe asupra economiei și băncilor comerciale
În acest an, numărul firmelor care au intrat în administrare specială a scăzut la jumătate față de anul 2014, dar valoarea companiilor a rămas la fel de mare, cu efecte directe asupra economiei și asupra băncilor comerciale. Evoluția insolvențelor este un indicator al evoluției economiei în general, dar și al restanțelor bancare, mai ales atunci…
-
Depozitele populaţiei şi companiilor au urcat
În luna octombrie depozitele populaţiei şi companiilor au urcat cu un ritm anual de 7,2%, ajungând la un maxim istoric de 233,7 mld. lei. Depozitele în lei, care au o pondere majoritară, de peste 65% din totalul depozitelor, au avansat cu 7%, la 153,3 mld. lei. La sfârşitul lunii octombrie, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei…
-
România are potenţial mare de afaceri şi investiţii
Dean Thompson, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA a declarat că România are potenţial mare de afaceri şi investiţii, dar sunt necesare investiţii suplimentare în infrastructură şi în educaţie. Diplomatul american a mai spus că laudă decizia ministrului Educaţiei în exerciţiu de a suplimenta bugetul destinat educaţiei de la 4% din PIB în 2015 la 4,5%…
-
A fost aprobat bugetul Senatului pe anul 2016
Senatul şi-a aprobat bugetul pe anul 2016 printr-o hotărâre cu 97 voturi „pentru” şi o abţinere. Astfel, bugetul pe anul 2016, finanţat din resurse de la bugetul de stat, constituie 129.468 mii lei, din care cheltuieli curente 122.668 mii lei (cheltuieli de personal – 93.536 mii lei, bunuri şi servicii – 26.500 mii lei, transferuri între unităţi…
-
Fonduri europene alocate pentru fermierii din România
Autorităţile de la Bruxelles şi-au propus ca până în anul 2020 să acorde agricultoriilor din România subvenţii de peste 10 miliarde de euro. Anual, fermierii români primesc ajutoare de peste un miliard de euro de la Uniunea Europeană. Majoritatea guvernelor lumii oferă o formă sau alta de ajutoare agricole, însă există o ţară care a demonstrat…
-
Împrumut de 200 de milioane de lei cu dobândă cu scadenţa în februarie 2025
La 19 noiembrie 2015, Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci suma de 200 milioane de lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat cu dobândă cu scadenţa în februarie 2025 la un cost mediu ponderat de circa 3,56% pe an. Anterior ministerul anunţa că pentru luna noiembrie sunt programate împrumuturi de peste 3,5 miliarde de…
-
Elaborarea unui plan de investiţii pentru următorii 10 ani, una din priorităţile noului Executiv
Noul Executiv îşi propune să elaboreze un plan de investiţii pentru următorii 10 ani, având consensul întregii clase politice, şi o strategie naţională de dezvoltare care să cuprindă obiective finanţate atât din fonduri europene cât şi din bugetul de stat, întocmit cu consultarea mediului privat, societăţii civile, ministerelor de resort, specialiştilor recunoscuţi la nivel naţional…
-
Piaţa de asigurări, în creştere cu 7% în primele nouă luni
Conform unor date prezentate de Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), companiile de asigurări au subscris prime în valoare de 6,3 miliarde lei (1,4 mld. euro) în primele 9 luni ale anului 2015, în creştere cu aproximativ 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, pe fondul vânzărilor mai mari de poliţe auto obligatorii (RCA) şi…
-
Statistici privind creştere economică a României în trimestrul trei
Potrivit datelor prezentate de Serviciul European de Statistică Eurostat, România a înregistrat în trimestrul trei cea mai puternică creştere economică din UE comparativ cu trimestrul precedent, astfel ocupă locul doi în privinţa avansului faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Estimările mai arată că România ocupă locul de frunte în UE, în ceea ce priveşte…
-
Începând cu 17 noiembrie fermierii vor primi avansul de 53 de euro pe hectar
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat că începând cu 17 noiembrie 2015, peste un milion de fermieri vor primi avansul de 53 de euro pe hectar din plăţile directe pe suprafaţă. Ministrul a mai precizat că gradul de absorbţie pe plăţile directe a crescut de la 43% în 2012 la 98% în 2015, totalizând 7,6…