Categorie: Cifre din economie

  • Datoria externă totală s-a micşorat cu 400 mil. euro

    Conform datelor furnizate de BNR, datoria externă totală s-a micşorat cu 404 mil. euro, în perioada ianuarie – februarie 2016. Astfel, datoria autorităţii monetare s-a micşorat cu 307 mil. euro, datoria negarantată public cu 586 mil. euro, iar datoria publică s-a majorat cu 489 mil. euro. Chiar dacă datoria extrenă a scăzut, datoria publică s-a majorat cu peste 200 mil. euro. Prin…

  • Situaţia exporturilor în România

    În anul 2015, România a exportat peste 15 milioane de tone de produse agroalimentare, în valoare de 5,73 miliarde de euro, în creştere comparativ cu anul 2014, însă a intrat din nou pe deficit, deoarece importurile au fost uşor mai ridicate în 2015 faţă de anul precedent. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, importurile…

  • România, printre lideri privind cea mai mică rată a şomajului din UE

    Potrivit datelor publicate de biroul de statistică al Uniunii Europene, România a înregistrat una dintre cele mai mici rate ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, de doar 6,5%. În luna februarie, rata medie a şomajului la nivelul statelor UE a fost de 8,9%. Tot în…

  • Date privind produsul intern brut în trimestrul IV 2015

    Potrivit datelor oferite de Institutului Naţional de Statistică, comparativ cu trimestrul III 2015, produsul intern brut în trimestrul IV 2015 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,1%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2014, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,8% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a produsului…

  • INS: În trimestrul patru din 2015, cheltuielile au reprezentat 88% din veniturile populaţiei

    Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat că, în ultimul trimestru din 2015, veniturile totale medii lunare ale populaţiei s-au cifrat la 2.862 lei pe gospodărie, iar cheltuielile s-au situat la 2.537 lei, respectiv 88,6% din venituri. Astfel, venitul mediu pe persoană a fost de 1079 lei, iar cheltuielile de 956 lei. De asemenea, din totalul…

  • România , lider in UE la comerţ

    Potrivit datelor Oficiului European de Statistică, în luna februarie, volumul comerţului cu amănuntul în România a urcat cu 19,3% comparativ cu perioada similară din 2015, aceasta fiind cea mare creştere în ritm anual înregistrată de o ţară membră a Uniunii Europene. În zona euro, comerţul cu amănuntul a înregistrat creşteri cu 2,4% în ritm anual,…

  • CNADNR are la dispoziţie doar 45% din suma necesară pentru lucrările de întreţinere a şoselelor

    Pentru anul 2016, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) are la dispoziţie doar 45% din suma necesară pentru efectuarea tuturor lucrărilor de întreţinere necesare pentru şoselele din România. „Anual se strâng 200 de milioane de euro pe an din roviniete, bani care merg în bugetul CNADNR pe proiectare, pe alocare lucrări, deşi destinaţia…

  • Fonduri europene pentru România destinate perioadei 2014 – 2020

    Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a declarat că autoritățile vor contracta, în aprilie, 4 miliarde de euro, în urma proiectelor fazate și lansate anul trecut. Prin programele operaționale, România va contracta aproximativ 4 miliarde euro din ce s-a lansat, din proiectele fazate și proiectele lansate anul trecut, reprezentând infrastructura mare, drumurile, proiectele de mediu și de cercetare-inovare și…

  • Creşterea puterii de cumpărare

    Potrivit unui studiu realizat,  în 2015 faţă de anul anterior, a crescut puterea de cumpărare a consumatorilor şi a încrederii populaţiei.  Acest fapt a fost influenţat de scăderea preţurilor la alimente şi a crescut interesul consumatorilor pentru produse mai scumpe, iar consumul casnic a înregistrat o creştere cu 1,5%. De asemenea creşterea puterii de cumpărare  a fost influenţată şi de…

  • Comerţul cu ridicata şi amănuntul, o treime din insolvenţele din 2015

    În primele 2 luni ale acestui an, au intrat în insolvenţă 1.451 de companii, cu 23,4% mai puţine în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2015. Dintre acestea aproximativ 1/3 sunt active în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul. Aceasta este cea mai mare „industrie“ a economiei locale după numărul total, după cifra de afaceri a companiilor din industrie şi…