Categorie: Cifre din economie

  • Pierderi anuale de 4,4 miliarde de dolari pe lanţul de producţie, transport şi distribuţie de energie

    Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu a declarat că România trebuie să redefinească strategia naţională privind eficienţa energetică, în condiţiile în care pierde anual 4,4 miliarde de dolari pe lanţul de producţie-transport-distribuţie. În acest sens este nevoie de o retehnologizare pe tot acest lanţ, iar pe de altă parte este necesar un…

  • Lansarea unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 200 mil. lei

    Transelectrica vrea să lanseze în luna noiembrie o emisiune de obligaţiuni cu maturitate de 5 ani, prin care să împrumute aproximativ 200 milioane lei de la investitori instituţionali, pentru refinanţarea unor credite şi pentru completarea necesarului de finanţare a investiţiilor. „Directoratul societăţii, la recomandarea Consiliului de Supraveghere, a hotărât iniţierea procedurilor unei prime emisiuni de…

  • În 2013 au fost înregistrate 12.798 insolvenţe, din care 9.936 falimente

    Un număr de 12.798 de proceduri de insolvenţă au fost înregistrate de la începutul anului 2013, din care 9.936 proceduri de faliment, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului /ONRC/, prezentate joi la o conferinţă de specialitate, de Irina Drăguşin, expert în cazul ONRC. Procedura de insolvenţă este deschisă atunci când compania debitoare nu mai…

  • Ultimele două evaluări ale acordului cu România – analizate de FMI

    Pe 26 iunie 2013, Boardul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a analizat  modul în care România s-a achitat de sarcinile impuse prin acordul încheiat cu finanțatorii internaționali. FMI va analiza rapoartele ce conțin rezultatele ultimelor două evaluări ale acordului de împrumut cu România, în funcție de concluzia la care va ajunge conducerea FMI, se va decide…

  • Preţul aurului în scădere

    Preţul aurului, considerat de investitori un activ de refugiu, a scăzut puternic de la începutul anului, în contextul reducerii riscurilor privind inflaţia în următorii ani. Preţul aurului a fluctuat de-a lungul anilor, în septembrie 2001, cotaţia era de cca 275 USD/uncie, iar în aceeaşi lună a lui 2012 ajunsese la peste 1.770 USD/uncie, ceea ce…

  • Deficitul bugetului general consolidat la sfârşitul lunii mai 2013 a fost de 1,05% din PIB

    Potrivit unui comunicat al ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea, deficitul bugetului general consolidat la sfârşitul lunii mai 2013 a fost de 1,05% din PIB, conform datelor operative, cu 0,15 puncte procentuale mai mic decât în luna precedentă şi cu 0,18 puncte procentuale mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Deficitul se încadrează…

  • Contul curent al balanţei de plăţi pe un excedent de 55 mil. euro

    În perioada ianuarie – aprilie contul curent al balanţei de plăţi înregistra un excedent de 55 mil. euro, faţă de un deficit de 1,5 mld. euro în aceeaşi perioadă din 2012 . Evoluţia a fost influenţată de reducerea deficitului balanţei comerciale şi al veniturilor şi de surplusul consemnat de balanţa serviciilor. În februarie, România a…

  • Capitala, în top 15 oraşe din lume cu cele mai mari reduceri ale costului de ocupare a birourilor

    Bucureştiul se află în top 15 oraşe din lume cu cele mai mari reduceri ale costului de ocupare a spaţiilor de birouri în ultimul an, cu o scădere de 6,1% în trimestrul unu comparativ cu acelaşi interval din 2012, potrivit CBRE. Astfel, costul de ocupare a spaţiilor de birouri din Bucureşti, aflat pe locul 12…

  • Blocaj în creşterea pieţei serviciilor medicale private în România

    Valoarea pieţei serviciilor medicale private în România era de 492 de milioane de euro în 2011 şi a crescut cu cca. 20% de la an la an, însă în 2012 și 2013, rata de creștere s-a înjumătățit. Principalele coordonate ale strategiei de afaceri din sănătatea privată în 2013 sunt prudenţa şi consolidarea. Motorul creșterii fulminante…

  • Piaţa de flori din România

    În cadrul unei conferinţe de specialitate Mugur Frunzetti, fondator al unei florării a declarat că piaţa de flori din România are o valoare estimată la 100 milioane euro pentru 2013. Prima jumătate a anului a fost foarte bună pentru piaţa de flori care a crescut semnificativ faţă de anul 2012, au crescut vânzările cu 10% mai mari decât…