Categorie: Cifre din economie
-
4 milioane de lei – pentru dezvoltarea antreprenorilor tineri
Sumele alocate Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – Start – vor fi suplimentate cu 4 milioane de lei, ca urmare a fondurilor primite la rectificarea bugetară, informează Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism (DIMMMAT). Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor…
-
Cererea internă va sprijini creşterea economiei în 2015
Analiştii Băncii Comerciale Române (BCR) au menţionat faptul că cererea internă ar putea contribui cu 2,9 puncte procentuale la avansul economiei în următorul an, creşterea consumului urmând a fi sprijinită de cheltuieli publice suplimentare, precum şi de o îmbunătăţire modestă în activitatea din sectorul privat. De asemenea a fost prognozată creşterea PIB-ului la 3,3% în 2015 şi la…
-
Prognoza de creştere economică a României, la 2,7%
Potrivit datelor revizuite pentru Europa şi Asia Centrală, Banca Mondială estimează o creştere economică în România de 2,7% în acest an, în urcare faţă de prognoza din aprilie, dar uşor sub avansul de 2,8% anticipat în iunie. Fondul Monetar Internaţional a revizuit estimarea privind creşterea PIB-ului României la 2,4% în acest an, faţă de o…
-
Reconfirmarea intrării în recesiune tehnică
Pentru al doilea trimestru din acest an, Institutul Naţional de Statistică a reconfirmat intrarea în recesiune tehnică, vizavi de o urcare uşoară a estimărilor nominale şi relative privind PIB atât pentru primul trimestru, de la -0,2% la -0,1%, cât şi pentru al doilea trimestru, de la -1% la -0,9%. Produsul intern brut – date ajustate sezonier…
-
Ordonanţa privind eliminarea pragului de deţinere la SIF-uri schimbată în lege
Ministerul Finanţelor a anunţat despre schimbarea ordonanţei privind eliminarea pragului de deţinere de 5% la SIF-uri în proiect de lege. Miza schimbării este momentul intrării în vigoare, ce poate dura şi ani de zile în cazul proiectului de lege, şi ulterioare schimbări care ar putea fi introduse de Parlament în proiectul de lege. În prezent…
-
Numărul IMM-urilor creaște cu aproape 200.000 de firme până în 2020
Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor până în 2020 prevede creşterea numărului de astfel de întreprinderi active de la 474.000, câte erau înregistrate la finele anului trecut, la 670.000 firme, cu o creştere şi a numărului de angajaţi de la 2,6 milioane la 3,2 milioane. Florin Jianu, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu…
-
În ce domenii activează acţionarii străini din cadrul companiilor din România?
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, la sfârşitul lunii august, în România, erau înregistrate peste 196 de mii de societăţi cu participare străină la capital, cu 2% mai multe decât anul trecut. . Capitalul social subscris de aceste societăţi depăşeşte 39,3 miliarde euro. Jumătate din companiile din România au participaţie străină, iar în funcţie de…
-
Sancţiuni pentru companiile de pe piaţa de retail
La 4 octombrie preşedintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a anunţat că circa 26 de companii riscă să fie amendate în urma investigaţiei de pe piaţa de retail care vizează contractele dintre Metro, Selgros, Mega Image şi Interex şi furnizorii lor. Suma amenzilor propusă de inspectori poate ajunge la 2-4% din cifra de afaceri. În acest…
-
Ajutoare de stat pentru firmele ce investesc în active
Ministerul Finantelor a anunţat că va implementa o nouă schemă de ajutor de stat ce prevede finanţări nerambursabile pentru firmele care vor investi în active minimum 44 de milioane de lei, respectiv echivalentul a aproape 10 milioane de euro. Procedura de acordare a ajutoarelor de stat este cuprinsă în HG nr. 807/2014, publicată în Monitorul…
-
BNR reduce din nou dobânda – cheie
În şedinţa de politică monetară, consiliul de administraţie al BNR a decis reducerea dobânzii-cheie de la 3,25% la 3%, dar şi ajustarea RMO la lei la 10%. Totodată, banca centrală a stabilit reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituţiilor de credit de la 12% la 10%, începând cu perioada de aplicare…